Jen Psaki, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, a declarat că administrația americană va continua să sprijine guvernul Ucrainei în lupta împotriva invaziei rusești. Ea a anunțat un nou posibil pachet de asistență pentru Ucraina.
După vizita la Kiev, împreună cu secretarul de stat Antony Blinken, secretarul apărării, Lloyd Austin, a declarat că Statele Unite doresc să vadă Rusia slăbită până la punctul în care nu mai poate lansa ofensive ca în Ucraina.
Jen Psaki: „Cu două luni în urmă, președintele Putin a rostit un discurs în care a vorbit despre aspirațiile sale, acelea de a dezarma și încorpora Ucraina. Bineînțeles că nu a reușit. Secretarul de stat Austin a vorbit despre obiectivul nostru de a preveni ca acest lucru să se întâmple. Suntem mândri de succesul ucrainenilor, de eforturile lor de a respinge armata rusă, datorită eroismului lor, dar și sprijinului nostru”, conform RRA.
Solicitarea Moscovei ca SUA să nu mai acorde sprijin militar Ucrainei a venit din partea ambasadorului rus la Washington, într-un interviu la televiziunea de stat rusă.