FacebookTwitterLinkedIn

Statele Unite au prezentat miercuri țărilor partenere din cadrul ONU un proiect de rezoluție menit să susțină planul de pace al președintelui american Donald Trump pentru Gaza, plan ce include desfășurarea unei forțe internaționale.

Ambasadorul SUA, Mike Waltz, i-a convocat miercuri pe cei zece membri aleși ai Consiliului, alături de mai mulți parteneri regionali (Egipt, Qatar, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită și Turcia), a precizat într-un comunicat un purtător de cuvânt al misiunii, menționând că acest lucru arată ‘sprijin regional’ pentru rezoluție, notează Agerpres.

Proiectul, pentru care nu a fost încă menționată o dată pentru supunerea la vot, ‘salută Comitetul pentru pace’, care ar urma să fie prezidat de Donald Trump pentru a superviza un guvern de tranziție în Gaza și ‘autorizează forța internațională de stabilizare descrisă în planul de pace în 20 de puncte al președintelui Trump’, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Conform unor surse diplomatice, mai multe țări s-au declarat deja gata să participe la această forță internațională de stabilizare, în special Indonezia, dar insistă asupra unui mandat al Consiliului de Securitate pentru a desfășura efectiv trupe în teritoriul palestinian.

‘Datorită leadershipului curajos al președintelui Trump, Statele Unite vor obține din nou rezultate la ONU, nu discuții interminabile’, a comentat același purtător de cuvânt al misiunii americane. ‘Părțile au profitat de această oportunitate istorică pentru a pune capăt în sfârșit deceniilor de masacre și pentru a transforma viziunea președintelui privind o pace durabilă în Orientul Mijlociu în realitate’, conchide acesta.

În cursul unei vizite în Israel la sfârșitul lunii octombrie, secretarul de stat american Marco Rubio și-a exprimat optimismul cu privire la desfășurarea iminentă a unei forțe internaționale în Gaza, indicând la momentul respectiv că Statele Unite ar putea solicita un mandat ONU.

Pe lângă desfășurarea acestei forțe, fazele ulterioare ale planului Trump includ o nouă retragere israeliană din Gaza, dezarmarea Hamas și reconstrucția teritoriului.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.