FacebookTwitterLinkedIn

Un studiu denumit „Cercetarea Destinaţii Vizionare” relevă faptul că vacanțele reprezintă în continuare un răsfăţ pentru români, în condiţiile în care aproape un sfert (23%) din populația țării nu a fost în nicio vacanţă în ultimul an.

Conform cercetării, doar jumătate dintre românii-respondenți a spus că şi-a permis o vacanţă mai lungă de 4 nopţi. În schimb, 13% dintre participanții la studiu au declarat că au avut parte chiar de un mix de cel puţin o vacanţă de peste 4 nopţi şi cel puţin o mini-vacanţă de 1-3 nopţi în ultimele 12 luni.

Potrivit studiului, lansat de „Destinaţia Anului” şi Institutul pentru Oraşe Vizionare (IOV) şi realizat de agenţia de cercetare de piaţă AHA Moments, principalele motive pentru care românii merg în vacanţe sunt nevoia de recreere (61%), deconectare (60%) sau distracţie (53%). Jumătate dintre respondenţi (50%) au indicat că vacanţa este un mod de a se răsplăti sau de a avea grijă de ei (47%).

România a fost destinaţia aleasă pentru majoritatea vacanţelor din ultimul an, cu peste 90% dintre mini-vacanţe şi peste 70% din vacanţele mai lungi. Se observă însă o tendinţă de creştere a preferinţelor pentru vacanţe în străinătate, în cazul vacanţelor lungi, de peste 4 zile, în linie cu comportamentul înregistrat şi la nivel european. Pe măsură ce creşte puterea de cumpărare a românilor, creşte şi apetitul de a petrece vacanţele în afara graniţelor.

„Odată cu creşterea puterii de cumpărare, a veniturilor, oamenii aleg în mod firesc să călătorească mai mult în străinătate, lucru observat şi în alte ţări din Europa. Operatorii turistici din România trebuie să fie pregătiţi să facă faţă acestei situaţii, atât pentru a menţine atractivitatea pentru turiştii români, dar mai ales pentru a atrage turiştii străini interesaţi de experienţe în afara ţărilor lor”, explică Mihai Bârsan, organizator Destinaţia Anului.

Studiul mai arată că românii preferă să îşi organizeze singuri vacanţele, cu un procent de doar 18% care apelează la agenţii de turism pentru rezervări interne şi aproximativ 32% pentru vacanţe în afara ţării.

În România, destinaţia preferată a fost muntele, atât în mini-vacanţe (1-4 nopţi), cât şi în vacanţele extinse (peste 4 nopţi). Dintre cei 91% care au ales să îşi petreacă mini-vacanţele în România, se remarcă un procent de 18% pentru city-break-uri în ţară, o altă tendinţă de urmărit şi capitalizat pentru oraşele autohtone.

Bulgaria a fost cea mai populară destinaţie pentru mini-vacanţe în străinătate, urmată de Spania, în timp ce pentru vacanţele extinse, Grecia a ocupat primul loc, urmată de Bulgaria şi Italia.

Conform cercetării, atunci când vine vorba de litoral, România este alegerea a jumătate dintre respondenţi, urmată de Grecia şi Bulgaria. 49% dintre respondenţi declară că au fost la mare în România în 2022 şi 44% intenţionează să meargă în 2023. Cu toate acestea, când se gândesc la viitor, România este singura ţară care pierde în intenţia de vizitare, în timp ce Grecia şi Turcia sunt cele mai căutate destinaţii.

„Grecia câştigă detaşat bătălia imaginii, inclusiv a gradului de recomandare. Cei care au fost acolo în ultimii 5 ani apreciază Grecia peste România la toate capitolele, cu excepţia uşurinţei cu care poţi să ajungi acolo. Cele mai mari diferenţe faţă de România sunt la capitolele curăţenie şi preţ care merită (+30%), urmată de plaje şi calitatea serviciilor (+25%). Faţă de Bulgaria pare a exista o şansă mai bună ca litoralul românesc să îşi apere cota de piaţă: există o percepţie mai bună de siguranţă, despre mâncare sau posibilităţile de distracţie cu familia. În schimb trebuie îmbunătăţită percepţia nivelului de curăţenie şi calitate al serviciilor”, se mai arată în studiu.

Studiu a fost realizat în martie 2023 și cuprinde o analiză detaliată a 3.000 de respondenţi cu vârste cuprinse între 18 şi 65 de ani şi a 2.500 de vacanţe ale românilor din ultimele 12 luni, din România şi străinătate, şi se concentrează asupra atitudinilor şi obiceiurilor de vacanţă ale românilor, precum şi asupra profilului publicului ţintă al destinaţiilor turistice din ţară.

Studiul are acoperire naţională, vizând toate regiunile ţării şi toate gradele de urbanizare. Colectarea datelor a fost realizată printr-un sondaj online, iar eroarea statistică pentru acest eşantion este de 1,8%.