Upgrade Education, lider în consultanță educațională în România, a facilitat pentru anul universitar 2025–2026 burse de studiu în valoare totală de 1,2 milioane de euro pentru elevii consiliați.
În total, 245 de liceeni români au beneficiat în 2025 de sprijinul consilierilor Upgrade, obținând în total 600 de oferte de admitere, adică o medie de 2,4 oferte per elev. Aceștia au fost acceptați cu burse parțiale sau integrale la universități de prestigiu din SUA și Europa, potrivit unui comunicat.
De la lansarea sa în 2017, Upgrade Education a consiliat peste 1.000 de elevi români, atingând o rată de succes de peste 80%. În cei opt ani de activitate, compania a facilitat obținerea de burse în valoare totală de 5,5 milioane de euro, iar pentru anul 2026 estimează burse acceptate în cuantum de 1,5 milioane de euro.
„Admiterea la universități internaționale de prestigiu nu se rezumă doar la rezultate academice, ci necesită o strategie bine construită și o pregătire atentă pentru fiecare etapă. De aceea, lucrăm individual cu fiecare elev, analizându-i potențialul și orientându-l către instituțiile potrivite. Trecem prin cerințe și documente specifice, astfel încât să transformăm aspirațiile în rezultate concrete și îi sprijinim pe tinerii ambițioși și merituoși să își valorifice potențialul și să pășească cu încredere în mediile academice de elită”, declară Tinu Bosinceanu, fondator Upgrade Education și absolvent Harvard.
În 2025, Europa rămâne destinația favorită a elevilor români, care au direcționat 60% dintre aplicații către universități europene. Țări precum Olanda, Spania și Italia atrag tot mai mulți tineri datorită programelor în limba engleză și a prestigiului academic. Printre instituțiile vizate se numără TU Delft și Eindhoven University of Technology (Olanda) pentru inginerie, Bocconi University (Italia) pentru finanțe și economie, IE și Esade (Spania) pentru business sau Sciences Po (Franța) pentru științe politice.
Marea Britanie continuă să rămână pe radarul liceenilor români, cu universități precum University College London, University of Warwick, King’s College London și London School of Economics în topul preferințelor.
Statele Unite rămân o destinație premium: în 2025, peste 50 de elevi români au fost acceptați la universități americane, un număr semnificativ dintre aceștia la Ivy League sau alte instituții din top 100 mondial. Mai mult, ponderea ofertelor de top a crescut de la 46,67% în 2024 la 53,85% în 2025 – o dovadă a apetitului tinerilor români pentru excelență academică, în ciuda provocărilor legate de procesul de admitere.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.