„Criza sanitară a accelerat anumite comportamente ale consumatorilor prezente şi înaintea pandemiei, precum cumpărăturile online sau achiziţia de alimente sănătoase. Această evoluţie a scos însă la iveală anumite slăbiciuni în activitatea retailerilor, care vor avea nevoie de o schimbare a paradigmei în care au funcţionat până acum”, a punctat şeful departamentului de retail din cadrul PwC România, Mihai Aniţa.
Conform studiului, deși există tendința ca în perioada următoare să crească vânzările online din sectorul comerţului cu amănuntul, magazinul fizic va rămâne în continuare atractiv pentru consumatori.
„ (…) oamenii pun pe aceleaşi locuri ca importanţă nevoia de a vedea şi atinge produsele, menţionată de 33%, cu cea de a avea siguranţa şi de a-şi proteja sănătatea, indicată de 31%”, se arată în raport.
Specialiștii PwC susțin totodată, că, pe măsură ce comerţul online creşte, consumatorii se aşteaptă la o transparenţă mai mare în ceea ce priveşte starea comenzii şi livrarea. Mai mult, 42% dintre respondenţii la nivel mondial spun că livrarea rapidă şi fiabilă se numără printre primele trei atribute atunci când fac cumpărături online.
În ceea ce privește alimentele, tendința se îndreaptă către produsele personalizate, de nișă, adică comercianţii își vor adapta oferta la preferinţele, dieta sau problemele de sănătate ale consumatorilor.