FacebookTwitterLinkedIn

Creșterea prețurilor și incertitudinea financiară reprezintă cele mai mari motive de stres pentru 6 din 10 români, relevă un studiu realizat de Veruvis, Centrul de Cercetare în Augmentarea Performanţelor Neuronale din București.

Jumătate dintre români declară că stresul îi afectează profund la nivel personal, cu efecte negative asupra gândirii, concentrării, atenției și memoriei.

„Stresul este normal, este natural. Corpul nostru este programat să răspundă cu promptitudine atunci când ne aflăm într-o situație cu potențial de risc. Adevărata problemă apare atunci când, în urma unui astfel de eveniment, nu reușim să revenim la starea inițială de relaxare, pentru că suntem înconjurați în permanență de surse de neliniște”, a declarant, într-un comunicat, Costin Dămășaru, fondator și director al Veruvis.

Conform datelor obținute în urma studiului, cele mai afectate de stres sunt femeile și persoanele active, cu vârste cuprinse între 25 și 44 de ani. Studiul a fost realizat de Starcom, în martie 2022, pe un eșantion de 1.000 de bărbați și femei cu vârsta peste 25 de ani din mediul urban.