FacebookTwitterLinkedIn

România este pe penultimul loc în UE în ceea ce privește consultațiile stomatologice, cu o medie anuală de 0,3 per capita, față de 0,9, media europeană. 

Adresabilitatea scăzută la medicul stomatolog duce la identificarea tardivă a problemelor de sănătate orală și la costuri crescute de tratament, arată Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMSR), în cadrul studiului-pilot privind situația sănătății orale la nivel național în anul 2024.

„Investițiile în prevenție, educație și accesibilitatea serviciilor stomatologice sunt esențiale pentru a îmbunătăți sănătatea orală și, implicit, sănătatea generală a populației. Este vital ca toți factorii implicați, de la autorități la profesioniști din domeniul sănătății și până la fiecare individ în parte, să colaboreze pentru a atinge acest obiectiv comun”, a afirmat președintele CMSR, dr. Florin Lăzărescu.

Studiul realizat de CMSR, în perioada februarie-mai 2024, cu participarea a 172 de medici stomatologi și a 1.544 de pacienți de toate vârstele din mediul urban și rural, arată că majoritatea adulților (70%) și adolescenților (70%) consideră sănătatea orală foarte importantă pentru bunăstarea lor, iar 79% dintre români sunt mulțumiți de calitatea serviciilor stomatologice. 

Cu toate acestea, peste două treimi dintre români au cel puțin o afecțiune orală. Printre cele mai frecvente afecțiuni se numără cariile dentare cavitare (66% dintre copii și 64% dintre adulți), inflamația gingivală (35% dintre copii și 57% dintre adulți), și edentațiile neprotezate (73% dintre adulți). 

Cariile cavitare afectează în medie patru dinți per persoană, iar parodontita este prezentă la 38% dintre adulți. De asemenea, infecțiile dentare acute și anomaliile dento-maxilare sunt frecvente, iar accesarea serviciilor de urgență este redusă, mulți preferând auto-medicamentația. 

Consulturile regulate sunt considerate importante de 92% dintre respondenți, dar doar 44% au fost la un control de rutină în ultimul an. Există o nevoie semnificativă de servicii stomatologice, inclusiv cele de urgență și cele decontate de CNAS, de care doar 32% dintre adulți beneficiază, iar nivelul de informare despre sănătatea orală este redus, 35% dintre respondenți considerându-se puțin informați. Este necesară o mai mare implicare a medicilor stomatologi în prevenție, în sănătatea orală, atât din perspectiva igienei, cât și a comportamentelor.

„Stomatologia este, din păcate, o specialitate ignorată în acest moment. E o specialitate ignorată de toate instituțiile statului și de alți colegi medici. Ar trebui să existe o colaborare strânsă între medicul de familie și medicul stomatolog, cel puțin în zonele rurale, între medicul ginecolog și medicul stomatolog, între medicul oncolog și medicul stomatolog și între medicul cardiolog și cel stomatolog pentru că afecțiunile stomatologice influențează starea de sănătate generală a populației”, a afirmat dr. Lavinia Bostan Valsov, medic stomatolog implicat în proiect.

Studiul realizat de Colegiul Medicilor Stomatologi din România recomandă introducerea „stomatologiei de familie” ca serviciu medical de bază finanțat prin bugetul CNAS, axat pe educație, prevenție, urgențe și controale periodice, precum și creșterea graduală a finanțării din FNUASS pentru servicii stomatologice și definirea unui cadru strategic și de monitorizare a sănătății orale. 

Având în vedere starea sănătății orale a românilor, CMSR a propus spre analiză și dezbatere un Memorandum pentru Sănătatea Orală a Românilor, document ce oferă noi instrumente pentru politicile publice, prin asumarea partenerilor instituționali.