FacebookTwitterLinkedIn

China a cheltuit 230,8 miliarde de dolari timp de mai mult de un deceniu pentru a-şi dezvolta industria de maşini electrice, potrivit unei analize publicate de Centrul de Studii Strategice şi Internaţionale din SUA.

Amploarea sprijinului guvernamental reprezintă 18,8% din vânzările totale de maşini electrice între 2009 şi 2023, a declarat Scott Kennedy, directorul pentru afaceri şi economie chineză la CSIS, citat de Reuters.

El a remarcat că raportul dintre aceste cheltuieli şi vânzările de vehicule electrice a scăzut de la peste 40% în anii anteriori anului 2017, la puţin peste 11% în 2023.

Informaţiile survin în timp ce UE intenţionează să impună tarife la importurile de maşini electrice chinezeşti, din cauza utilizării subvenţiilor în producţia acestora.

Luna trecută, SUA au anunţat că vor creşte tarifele la importurile de vehicule electrice chinezeşti la 100%.