Cele 13 trilioane de dolari tranzacții globale, ce ar putea migra către noi forme de plăți până la finalul acestui deceniu, vor accelera una dintre cele mai profunde transformări din istoria industriei bancare, potrivit raportului Accenture Top Trends for Banking in 2026 – The Era of Unconstrained Banking.
Potrivit studiului, sectorul bancar intră într-o etapă de schimbare structurală, pe fondul avansului rapid al inteligenței artificiale, digitalizării banilor și modernizării infrastructurilor tehnologice. Barierele tradiționale care au limitat viteza de inovare și capacitatea de scalare a băncilor se estompează, iar deciziile strategice nu mai pot fi amânate.
Plăți programabile și bani digitali, din faza pilot în adopție largă
Raportul evidențiază faptul că stablecoin-urile, monedele digitale ale băncilor centrale și depozitele tokenizate trec rapid de la testare la utilizare la scară largă. Aceste forme de bani permit apariția plăților programabile, în care tranzacțiile pot integra reguli, date și contexte, devenind procese automate și inteligente.
În lipsa unei strategii clare privind viitorul banilor digitali, băncile riscă pierderi semnificative de venituri, avertizează Accenture.
Experiența clientului se mută din sucursală în ecosisteme AI
Pe măsură ce interfețele bazate pe inteligență artificială evoluează către asistenți conversaționali capabili să înțeleagă intenția și contextul utilizatorului, relația cu banca se extinde dincolo de canalele clasice. Clienții interacționează tot mai mult cu serviciile financiare prin platforme digitale și ecosisteme AI, iar experiențele fragmentate devin un risc competitiv major.
Diferențierea va veni din capacitatea băncilor de a oferi experiențe coerente, care combină eficiența tehnologică cu interacțiunea umană, subliniază raportul.
AI-ul agentic schimbă modul de lucru în banking
Un alt trend-cheie identificat de Accenture este ascensiunea AI-ului agentic, care redefinește productivitatea angajaților din sectorul bancar. Agenții AI pot prelua sarcini complexe în zone precum dezvoltarea software, procesele KYC sau evaluarea riscurilor, permițând echipelor umane să coordoneze și să amplifice rezultatele.
Studiul arată însă că beneficiile maxime apar doar atunci când tehnologia este susținută de leadership, reproiectarea rolurilor și investiții în competențele necesare colaborării om–AI.
Modernizarea IT și gestionarea riscului devin priorități strategice
Accenture atrage atenția că investițiile întârziate în sistemele de bază au generat complexitate și costuri ridicate. Noile arhitecturi modulare, platformele deschise și AI-ul generativ fac posibilă, pentru prima dată, modernizarea infrastructurii la ritmul cerut de piață.
În paralel, riscurile financiare, cibernetice și geopolitice devin tot mai interconectate. Abordările fragmentate de gestionare a riscului limitează capacitatea de anticipare, iar următorul nivel de maturitate presupune utilizarea AI și integrarea datelor la nivelul întregii organizații.
Presiune tot mai mare din partea noilor jucători
Raportul mai arată că peste 200 de trilioane de dolari în depozite și împrumuturi sunt expuse transformărilor generate de fintech-uri, furnizori de plăți, companii din zona crypto și credit privat. În acest context, capacitatea băncilor de a construi propuneri de valoare integrate devine esențială pentru menținerea competitivității.
Potrivit Accenture, anul 2026 marchează un punct de inflexiune pentru industria bancară. Pentru instituțiile care aleg să conducă schimbarea, acest moment poate deveni o oportunitate rară de a redefini viitorul sectorului. Avantajul competitiv decisiv ar putea veni nu doar din tehnologie sau dimensiunea bilanțului, ci din cultură, leadership și capacitatea de execuție.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.