FacebookTwitterLinkedIn

90% dintre liderii de companii din mediul de afaceri autohton au recunoscut în cadrul unui sondaj realizat de către EY România că elaborarea și punerea în aplicare a unei strategii care să optimizeze valoarea pentru toate părțile interesate nu a fost niciodată mai dificilă.

Tensiunile geopolitice au reprezentat principalele preocupări ale directorilor generali din marile companii din România (20%), încă de dinainte de războiul din Ucraina, potrivit noii ediții a EY CEO Imperative Series – EY 2022 CEO Outlook Survey. Un procent de 90% dintre liderii intervievați au recunoscut că tensiunile geopolitice îi determină să ajusteze investițiile strategice. Presiunile resimțite de executivii locali îi pun în opoziție cu tendințele globale – care au manifestat intenţia de ajustare a investițiilor lor strategice doar în proporție de 55%.

Mai mult, 59% dintre respondenţii locali spun că au amânat o investiție transfrontalieră planificată până la clarificări suplimentare, 22% că au oprit o investiție transfrontalieră planificată în ultimele 12 luni, în timp ce 19%, dimpotrivă, declară că au accelerat investițiile transfrontaliere. Investiţiile din Marea Britanie sunt cele care au fost cel mai mult afectate de provocările geopolitice, conform răspunsurilor a 29% dintre respondenţi la nivel local şi a 22% la nivel global.

Directorii generali vor trebui să privească riscul într-un mod diferit și să fie pregătiți să accepte și să gestioneze niveluri mai înalte decât ar fi fost confortabil în trecut.

„Companiile îşi resetează sistemele de identificare a riscurilor pentru a lua în calcul noile realități. Liderii organizaţiilor analizează impactul acestor probleme interconectate şi construiesc, pas cu pas, o strategie flexibilă și cu o capacitate crescută de adaptare pentru un viitor care se arată mai dinamic, în care agilitatea, rezilienţa și asumarea de riscuri sporite vor fi esențiale pentru a valorifica noi oportunități”, explică Bogdan Ion, Country Managing Partner, EY România și Moldova și Chief Operating Officer pentru EY Europa Centrală și de Sud-Est și Regiunea Asiei Centrale.

Conform sondajului, executivii locali spun că și-au ajustat deja lanțurile de aprovizionare pentru a gestiona riscurile geopolitice, 32% au crescut numărul de furnizori, pentru a crește reziliența, 16% și-au ajustat lanțurile de aprovizionare, pentru a reduce costurile logistice și incertitudinea, în timp ce 5% au redus numărul de furnizori, pentru a îmbunătăți relațiile critice de aprovizionare. Și, toate aceste rezultate au fost înregistrate înainte de debutul conflictului de la granița țării noastre, ceea ce implică posibilitatea unor noi ajustări planificate sau deja demarate.

Mai mult de jumătate dintre respondenți (54%) au mărturisit că vor acorda prioritate investițiilor în afacerile existente și transformării digitale, potrivit companiilor intervievate din România.

Cu toate acestea, planurile de investiții ale liderilor locali ar putea fi date peste cap din cauza riscurilor externe la adresa afacerilor lor. Cei mai mulți dintre executivii intervievați par îngrijorați de creșterea prețurilor și identifică tensiunile comerciale și sancțiunile (20%), impactul schimbărilor climatice (19%) și gestionarea cererilor contradictorii din partea diferitelor grupuri de părți interesate (17%) ca fiind riscurile critice pentru creșterea viitoare a afacerilor lor.

Sondajul EY a fost realizat în perioada noiembrie-decembrie 2021. În cadrul acestuia, Thought Leadership Consulting a chestionat, în numele organizației globale EY, peste 2.000 de directori generali din 53 de țări și din 14 sectoare (servicii financiare, telecomunicații, produse de consum și comerț cu amănuntul, tehnologie, furnizori de servicii spitalicești și de îngrijire a sănătății, industria auto și transporturi, petrol și gaze, energie și utilități).

În România, au fost intervievate 30 de companii, cu venituri globale anuale după cum urmează: mai puțin de 250 milioane de dolari – 500 milioane de dolari (57%) și mai mult de 500 milioane de dolari (43%). Efectivele globale ale companiilor chestionate în România au fost următoarele: mai puțin de 1.000 de angajați (3%), 1.000 – 5.000 (87%), mai mult de 5.000 (10%).