FacebookTwitterLinkedIn

Potrivit studiului Novel Research, realizat la iniţiativa Provident Financial România, peste 46% dintre respondenţi cred că munca de acasă va fi principalul mod de desfăşurare a activităţii şi în următorul an, informează Agerpres.

De asemenea, o treime intenţionează să-şi ţină copiii acasă, comparativ cu aproape 21% care se poziţionează la polul opus din acest punct de vedere.

Totodată, 40% dintre respondenţi afirmă că veniturile curente sunt suficiente doar cât să le asigure un trai decent, fără să-şi cumpere lucruri mai scumpe, iar aproape un sfert au bani doar pentru lucrurile esenţiale. Doar 6% dintre români spun că veniturile actuale le permit un trai fără griji şi puţin peste 14% ţin o evidenţă scrisă a cheltuielilor.

În acelaşi timp, aproape 9% spun că banii nu le sunt suficienţi nici măcar pentru bunurile de strictă necesitate.

Aproape jumătate din totalul persoanelor chestionate sunt de părere că efectele pandemiei COVID-19 se vor resimţi major asupra vieţii lor chiar şi după ce va fi trecut cu totul. 

Studiul Novel Research a fost realizat pe un eşantion de 1.003 persoane, selectat aleatoriu din rândul populaţiei adulte din România (de peste 18 ani), folosind cote cu o marjă de eroare de +/- 3%.