Reveal Marketing Research a derulat un studiu despre atitudinea românilor faţă de economii și investiții care a arătat că tinerii profesioniști sunt cei mai dispuși să apeleze la servicii bancare.
Studiul mai arată că doar 8% dintre respondenţi ar alege să investească într-o asigurare de viaţă şi 4% ar juca la bursă, prin intermediul unui broker, transmite Agerpres.
Conform datelor Reveal Marketing Research, în mediul urban şi mediul rural, preferinţa pentru păstrarea banilor la bancă este prima opţiune a românilor atunci când vine vorba de economisire – 49% dintre cei din urban şi 51% dintre cei din rural au optat pentru această variantă.
Totuși, pentru mai mult de o treime dintre respondenţi cea mai bună soluție de economisire este păstrarea banilor în locuință.
La realizarea studiului a fost folosită metoda CAWI (Computer Assisted Web Interview), fiind derulate 1.017 interviuri online cu respondenţi cu vârsta peste 18 ani, pe un eşantion reprezentativ la nivel naţional urban şi rural în perioada 4-10 septembrie 2020. Eroarea de eşantionare este de +/- 3%, iar nivel de încredere, 95%.