Companiile sunt tot mai atente la reducerea amprentei de carbon, iar politica ESG devine importantă în egală măsură pentru investitori și stakeholders. Multe companii au anunțat diverse măsuri menite să reducă consumul de energie, cu impact diferit, unele extrem de vizibile, cum ar fi stingerea siglelor luminoase, dar și multe altele integrate în procesele interne.
Diferența se face la nivelul planurilor și viziunea pe termen lung. Strategiile de reducere a amprentei de carbon se realizează la nivel extins, pentru un impact sustenabil: spre exemplu, Grupul Carrefour și-a asumat obiectivul de a reducere amprenta de carbon cu 50% până în 2030, iar până în 2040, cu 70%.
2040 pare departe, dar nu mai sunt decât 18 ani; dacă se ia ca referință această cifră, acum 18 ani, la momentul 2004, încă se foloseau telefoanele mobile cu taste. Evoluția tehnologiei oferă motive de optimism pentru posibilitatea reală de a reduce impactul asupra mediului: spre exemplu, Carrefour a anunțat într-un video postat pe pagina de LinkedIn că a realizat trecerea spre folosirea tehnologiei LED pentru iluminare, care asigură un consum de energie considerabil redus față de becurile clasice.
Alte măsuri din magazinele Carrefour includ funcționarea pe grup electrogen, în anumite intervale orare, pentru a economisi energie; ajustarea/ scăderea intensității iluminatului pe suprafața de vânzare, cu până la 40% în funcție de areal; implementarea senzorilor de prezență în spațiile comune pentru angajați; stingerea siglelor luminoase ale magazinelor la ora închiderii.
Programul magazinelor Carrefour (hipermarket, supermarket, express sau discounterul Supeco) nu va avea de suferit, conform postării citate de pe pagina de LinkedIn a companiei.
Eficientizarea consumului de energie este deja pentru unele companii un obiectiv
Folosirea responsabilă a energiei este un proiect pe termen lung și pentru Carrefour România: este nevoie de un orizont mai mare de timp pentru un proiect atât de ambițios, iar pe de altă parte, se modifică treptat fluxul operațional, astfel încât măsurile sustenabile să fie integrate firesc atât la nivel intern, în cadrul companiei, cât și în relație cu partenerii, furnizorii și clienții. Planificarea este esențială în acest demers: toate magazinele Carrefour noi, precum și cele care urmează să fie deschise, se vor încadra într-un grad de eficiență energetică calculat pe baza valorii energiei consumate/ mp.
În plus, Carrefour continuă să caute noi modalități de eficientizare energetică atât în magazine, cât și în cadrul întregului său lanț de producție. De exemplu, cei care vor face cumpărături în magazinele Carrefour în sezonul rece vor fi întâmpinați de o temperatură ușor scăzută: 20 de grade Celsius în loc de 22, o schimbare care nu-i va scoate din zona de confort, dar care pe termen lung va aduce beneficii în economisirea de energie.
„Nu fiți surprinși dacă siglele luminoase vor fi stinse la ora închiderii,” adaugă Julien Munch, CEO Carrefour România, într-o postare dedicată aceluiași subiect de pe pagina sa de LinkedIn. „Vă garantăm aceeași experiență extraordinară în magazinele noastre.”