La 40 de ani de la înființare, cu o fabuloasă colecție de peste 15.000 de costume pe care le-a creat pentru artele spectacolului, Atelierul Nicolao din Veneția înseamnă excelență a costumului istoric, în special a costumului venețian din perioada Serenissimei.
Înainte de a deveni un Maestru al Costumelor Istorice pentru Carnavalul și Regata Istorică de la Veneția, înainte ca splendidele sale costume să apară în spectacole de teatru și de operă de succes, ori în filme prezentate la Festivalul Internațional de Film de la Veneția, sau să fie nominalizate la Premiile Oscar, ca „The Wings of the Dove” (1997, regizor: Iain Softley, costume designer: Sandy Powell), „Elizabeth I” (1998, regizor: Shekhar Kapur, costume designer: Alexandre Bryne) sau „Casanova” (2005, regizor: Lasse Hallström, costume designer: Jenny Beavan) și înainte de a deveni profesor universitar la Academia de Arte Frumoase din Veneția, unde predă tăietură istorică și design vestimentar, oferind studenților posibilitatea de a învăța tehnici și metode profesionale care, în atelierul său, au multiple implicații în crearea de costume pentru cinema și teatru, Stefano Nicolao e actor.
Studiile artistice, prodigioasa experiență ca ucenic croitor în echipele unor teatre italiene de prestigiu, experiența ca director de costume în echipe teatrale și cinematografice se împletesc cu arta actorului, astfel că Stefano Nicolao reușește să creeze fiecare costum, după propriile schițe sau după schițele altor designeri de costume, în perfectă sintonie cu personalitatea actorului și a personajului pe care aceasta ori acesta îl interpretează. În anul 1980, designerul Enrico Sabbatini îl invită să se ocupe de costumele pentru filmul „Marco Polo”, de Giuliano Montaldo. Realizarea costumelor urma să se facă în Nepal, pentru trecerea din Persia în China. În cele din urmă, Nicolao creează, mai întâi în Katmandu și apoi în Himalaya, costumele necesare pentru toate scenele, inclusiv scenografia, echipamentele și accesoriile.
„Elizabeth”, „Casanova”, „Farinelli”, acestea sunt doar câteva dintre titlurile filmelor în care spectatorii vă pot admira creațiile. Amintiri de la filmări?
Stefano Nicolao: „Elizabeth”, „Farinelli”, „Casanova” au fost emoționante pentru proba costumelor! Ca și la cele mai recente producții la care am colaborat, „Venecifrenia”, a regizorului Álex de la Iglesia, și „Across the River Into The Trees”, în regia Paulei Ortiz, filme pe care le vom vedea curând în toate sălile de cinema, cel din urmă cu actorii Liev Schreiber, Matilda De Angelis, Laura Morante, inspirat din romanul lui Ernest Hemingway, am fost director de costume la acesta, pregătind filmările care ne arată finalul celui de-al Doilea Război Mondial la Veneția și în zonele rurale limitrofe, reconstruind momente de viață și de război în scene cu mulți figuranți, creând cu ajutorul costumelor caractere și istorii bine definite. Vedem familii întregi de refugiați care se întorc acasă, momente de sărbătoare în care nobili și burghezi își reiau viața lor mondenă și personaje care animă din nou viața venețiană de după război. Intenția mea a fost de a crea povestea fiecărui personaj, indiferent de ponderea pe care o are rolul său în film.
Dumneavoastră și o echipă a Atelierului Nicolao ați fost în Scoția, începând cu anul 2013, pentru a organiza croitoria costumelor serialului de televiziune „Outlander” (Străina), bazat pe seria de romane scrise de Diana Gabaldon. În ce fel a fost diferită această experiență cinematografică de altele?
Am fost chemat de echipa de producție a „Outlander”, un serial de televiziune difuzat la Starz (disponibil pe Netflix, n. red.), care mi-a cerut să organizez Departamentul de Costume la Centrul de producție din Glasgow. Am mers acolo cu o duzină dintre colaboratorii mei, cu care am organizat realizarea costumelor, de la protagoniști și co-staruri, până la figurația specială. Filmul, împărțit în mai multe episoade, spune povestea Clarei, o femeie care își regăsește soțul după cel de-al Doilea Război Mondial, așa că începe din 1945 -1946, cu întâlnirea lor în Scoția, unde are loc „magia”, Claire văzându-se proiectată, și noi odată cu ea, în anul 1743, într-o Scoție chinuită de războiul dintre englezi și scoțieni. Prin urmare, ea, o femeie din ‘900, se vede cufundată într-o altă eră, într-o altă lume, știind ce va urma, conflictele care i-au afectat pe Catolici și pe Protestanți. Această lume între dragoste și război mă vede ca protagonist în a trebui să recreez costumele de dinainte de 1945 și apoi pe cele din secolul al XVIII-lea. Experiența a fost în același timp foarte interesantă, pentru că m-am trezit în afara atelierului meu, gestionam și orchestram echipa mea italiană și engleză în calitate de director al Departamentului de Croitorie, și responsabilă, căci trebuia să păstrez timpii, ritmurile și să garantez calitatea costumelor care trebuiau să fie precise și să interpreteze desenele și dorințele designerului Terry Moore, care concepuse costumele. Am plecat cu niște temeri, dacă nu eram eficient în afara mediului meu?, în schimb, experiența s-a dovedit a fi întru totul o victorie, cu Terry s-a creat imediat un feeling frumos, înțelegând care sunt așteptările lui, am găsit modul de a pune în valoare frumoasele țesături scoțiene realizate special pentru acest serial.
În 2018, ați avut un mare succes cu Traviata, de Giuseppe Verdi, în Japonia… Costume istorice ale Atelierului Nicolao pentru Operă…
Am creat costume pentru mai multe puneri în scenă ale operei Traviata, în colaborare cu diferiți designeri. Una de o importanță deosebită este tocmai cea creată cu schițele maestrului Alessandro Ciammarughi, destinate publicului japonez. Situație captivantă, am realizat costumele folosind țesături, tăieturi și decorațiuni absolut filologic, o reconstrucție fidelă a ceea ce ar fi putut fi mijlocul secolului al XIX-lea în Franța. Cu atenție minuțioasă la detalii, pentru doamne am folosit materiale precum tafta, satin de mătase, toate decorațiunile fiind brodate cu jais, conterie, cristale de sticlă, așa cum se folosea în acea perioadă, și pentru costumele bărbătești am folosit damascul – pentru gilet, brocarturi și lâna – pentru a urma gustul și stilul vremii. Turneul japonez a început la Tokio, spectacolele continuând apoi în Osaka și Nagoya, cu recenzii excelente. Am găsit o mare disponibilitate din partea lucrătorilor cu care am relaționat și colaborarea a fost întru totul satisfăcătoare. Avusesem deja relații cu teatre japoneze, care au o mare admirație pentru opera italiană.
Ați creat un costum istoric, din anul 1995, care face parte din Colecția Institutului de Costume al Muzeului Metropolitan de Artă din New York. Care e istoria acestei admirabile opere?
Consorțiul Calzaturieri del Brenta din Veneția mi-a propus să mă gândesc la un spectacol care să aibă ca temă îmbrăcămintea venețiană de-a lungul istoriei și care să scoată la lumină artizanatul și încălțămintea vremii, și deci modalitățile de folosire a meșteșugului artistic din sfera mitică a istoriei Serenissimei. M-am gândit la un spectacol care, pe lângă ilustrele personaje venețiene, Marco Polo, Casanova, să aibă și istorii și episoade ca Cenușăreasa cu papucul de sticlă sau austriecii la Teatrul La Fenice pentru premiera Traviatei, ajungând până la Cortegiul Dogelui, la Căsătoria cu marea și la Carnavalul de la Veneția de azi. Ideea era să creăm spectacolul cu actori și dansatori de pantomimă, să folosim muzică italiană care evoca istoria de secole și să ajungem în zilele noastre, la Carnavalul modern. M-am ocupat de proiectarea și crearea tuturor costumelor și, împreună cu prietenul meu regizorul Guido Cerasuolo, am conceput povestea începând cu cizmarul care a reprezentat Consorțiul Maeștri Pantofari și Cizmari, care a realizat pantofii și a furnizat diversele personaje care și-au interpretat istoriile pe scenă. Cu titlul Riflessi Veneziani/Reflexe Venețiene, spectacolul a debutat la Berlin și apoi a fost prezentat la New York, Londra, Varșovia, Moscova și Beijing. La New York, direcția Muzeului Metropolitan de Artă, prezentă la eveniment, a fost impresionată de rochia pe care o aveam pentru marele final, o Dogaressa simbol al Serenissimei din mătase roșie împânzită cu fine broderii din sticlă de Murano, strasuri și mărgele de sticlă aurie care străluceau pe fundal roșu, auriul și roșul fiind culori care reprezintă Veneția, accesorizată cu calcagnetti, pantofi tipici din catifea roșie cu talpă de aproximativ 25 cm înălțime, din piele aurită, şi pentru cap Cornul Dogal. O altă particularitate care nu trebuie uitată o reprezintă gulerul și manșetele ținutei dogale, realizate pe modelul unui merletto (dantelă) renascentist obținut prin împletirea penelor albe care urmărește, de fapt, designul anticului merletto buranez. Conducerea Institutului de Costume al MET mi-a cerut după spectacol să donez costumul colecției muzeului. Am fost foarte onorat de cererea să livrez rochia pentru a fi inventariată împreună cu obiectele prețioase care se păstrează în muzeu, și, mai presus de toate, acest lucru mi s-a părut ca un mare premiu.
(va urma)
