FacebookTwitterLinkedIn

Dezvoltatorul imobiliar STC Partners a contractat o finanțare în valoare de 20 de milioane de euro de la Banca Transilvania, destinată realizării proiectului rezidențial Quartier Ferdinand, situat în zona centrală a Capitalei.

Ansamblul este dezvoltat pe un teren de 4.400 de metri pătrați și reprezintă, potrivit companiei, primul proiect rezidențial din București pre-certificat ZEB (Zero Emissions Building). Investiția totală în dezvoltare depășește 35 de milioane de euro, iar termenul estimat de finalizare este trimestrul al patrulea din 2026.

Quartier Ferdinand va include 170 de apartamente, spații comerciale la parter, parcări subterane, un spațiu de recreere pe acoperiș și un loc de joacă pentru copii. Potrivit dezvoltatorului, alimentarea clădirii va fi asigurată integral din surse regenerabile, prin panouri fotovoltaice și pompe de căldură, aspecte care ar urma să reducă nivelul cheltuielilor de întreținere pentru viitorii locatari.

Până în prezent, peste jumătate din unitățile locative din proiect au fost contractate.

Potrivit reprezentanților Băncii Transilvania, finanțarea acordată reflectă sprijinul instituției pentru proiectele imobiliare care integrează criterii de sustenabilitate și eficiență energetică.

STC Partners a finalizat anterior proiectul Quartier Gramont, în apropiere de Palatul Parlamentului, și dezvoltă în prezent Quartier Azuga, în zona Tei. Compania are în plan extinderea portofoliului rezidențial cu noi proiecte în București.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.