Statul român nu va mai prelua rafinăria Lukoil–Petrotel, deși scenariul naționalizării temporare fusese analizat intens în ultimele săptămâni. Decizia survine în contextul lipsei unui flux de numerar imediat, de circa 200 de milioane de euro, sumă necesară pentru repornirea rapidă a instalațiilor în cazul unei preluări de către stat.
Autoritățile au optat pentru o strategie alternativă: vânzarea accelerată a activelor în două etape distincte, sub supravegherea Guvernului, cu obligarea actualului proprietar să le scoată la licitație.
Prima etapă: vânzarea rafinăriei Petrotel
Guvernul pregătește un act normativ ce urmează să fie adoptat până pe 21 noiembrie, care va permite scoaterea la vânzare a rafinăriei Petrotel Ploiești – activ considerat strategic, ce asigură aproximativ 20% din necesarul de carburanți al României. Prioritatea este ca tranzacția să fie încheiată cât mai rapid, pentru a evita blocaje în aprovizionare.
A doua etapă: rețeaua de 300 de stații
Un al doilea act normativ, vizat pentru adoptare până pe 13 decembrie, va stabili procedura de vânzare a celor aproximativ 300 de stații Lukoil din România. Complexitatea juridică și numărul mare de unități impun o procedură separată pentru accelerarea transferului.
Decizia Washingtonului de a include Lukoil, Rosneft și numeroase subsidiare pe lista sancțiunilor – din cauza lipsei unui angajament real al Rusiei pentru pace în Ucraina – impune companiei ruse un termen-limită: închiderea tuturor operațiunilor internaționale până la finalul lunii noiembrie.
Pentru România, unde Lukoil operează o rafinărie strategică și o rețea extinsă de distribuție, sancțiunile au generat riscuri imediate privind continuitatea aprovizionării. Companiile europene care continuă să colaboreze cu Lukoil pot fi expuse sancțiunilor secundare, afectând contracte, credite și lanțuri de aprovizionare.
Președintele României, Nicușor Dan, a transmis că o preluare temporară a rafinăriei de către stat rămânea o variantă posibilă, având în vedere rolul său strategic. Acesta a subliniat că o oprire pe termen scurt nu ar afecta piața, însă o suspendare prelungită ar crește dependența de importuri.
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat că România va implementa ferm sancțiunile internaționale și nu va solicita prelungirea termenului de 21 noiembrie.
Fostul președinte Traian Băsescu avertizează că statul român nu ar trebui să preia rafinăria, ci să faciliteze vânzarea ei către un investitor. În opinia sa, costurile de operare ar depăși 1,2 miliarde de dolari anual. Băsescu spune că rețeaua de benzinării nu pune probleme, fiind operată prin contracte de gestiune de către privați, însă rafinarea „este o afacere pe pierdere”.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.