FacebookTwitterLinkedIn

Statele Unite ale Americii vor anunţa miercuri un nou pachet de sancţiuni împotriva Rusiei, adoptate alături de statele G7 şi cu Uniunea Europeană.

Potrivit unui membru al administraţiei preşedintelui Joe Biden, pachetul amplu de sancțiuni ”va impune costuri semnificative Rusiei şi o va izola economic, financiar şi tehnologic”, relatează CNN.

Noul pachet va interzice toate investiţiile noi în Rusia, va spori sancţiunile asupra instituţiilor financiare şi întreprinderilor de stat din Rusia şi va sancţiona oficialii guvernului rus şi membrii familiei acestora.

”Am ajuns deja la concluzia că Rusia a comis crime de război în Ucraina, iar informaţiile de la Bucea par să arate, din nou, dovezi ale crimelor de război. Şi, aşa cum a spus preşedintele, vom colabora cu celelalte state pentru a ne asigura că există o răspundere deplină pentru aceste crime. Unul dintre aceste instrumente îl reprezintă sancţiunile şi am lucrat intens cu aliaţii noştri europeni pentru aplicarea unor sancţiuni suplimentare”, a declarat oficialul.

Comisia Europeană a propus marți un al cincilea set de sancțiuni împotriva Rusiei, potrivit Reuters. Noul pachet prevede ca statele membre UE să nu mai importe cărbune din Rusia, dar nici lemn, ciment și alte produse specifice. Dacă sancțiunile vor fi aprobate de statele membre, vasele rusești nu vor mai avea permisiunea să intre în porturile statelor UE, iar camioanele de marfă din Rusia și Belarus nu mai au acces pe teritoriul statelor membre ale Uniunii.