Congresul a acceptat marţi ridicarea temporară a limitei de îndatorare a SUA cu 480 miliarde de dolari, până la 28.900 miliarde de dolari. Camera Reprezentanţilor a adoptat această măsură doar cu sprijinul aleşilor democraţi, pe fondul unei dispute cu republicanii.
În absenţa adoptării acestei măsuri, SUA ar fi putut ajunge pe 18 octombrie în incapacitate de plată, a avertizat Trezoreria americană, notează Agerpres.
Republicanii susţin că ridicarea plafonului datoriei este o problemă a democraţilor ca urmare a programului de cheltuieli propus de Biden, în valoare de 3.500 miliarde de dolari, care vizează investiţii în servicii sociale extinse şi măsuri pentru limitarea efectelor schimbărilor climatice.