Administraţia Federală a Aviaţiei (FAA) din Statele Unite deschide o nouă evaluare de siguranţă asupra Boeing, continuând astfel supravegherea intensă a producătorului american de avioane.
Verificările au început după ce în ianuarie, un panou fix de uşă al unui avion 737 MAX 9 al Alaska Airlines s-a desprins în timpul zborului, notează Reuters.
Noua evaluare va analiza aspecte precum calitatea evaluării riscurilor, alocarea resurselor şi respectarea cerinţelor de reglementare, fiind aşteptată să dureze trei luni, a declarat FAA. Un purtător de cuvânt al agenţiei a spus că FAA intenţionează să efectueze evaluări regulate în cazul Boeing.
Săptămâna trecută, Biroul Inspectorului General al Departamentului Transporturilor a criticat monitorizarea FAA asupra Boeing, afirmând că agenţia nu are un sistem eficient pentru a supraveghea facilităţile individuale de fabricaţie ale producătorului.
Un purtător de cuvânt al Boeing a declarat că firma ”continuă să colaboreze pe deplin şi transparent cu FAA. Susţinem toate acţiunile care întăresc siguranţa în aviaţie”, mai arată sursa citată.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.