FacebookTwitterLinkedIn

Guvernul SUA, prin Departamentul pentru Sănătate și Departamentul de Stat, a anunțat finalizarea procesului de retragere a Statelor Unite din Organizația Mondială a Sănătății (OMS).

Decizia este motivată de modul în care OMS a gestionat pandemia de COVID-19, de lipsa unor reforme considerate necesare și de ceea ce autoritățile americane descriu drept incapacitatea organizației de a demonstra independență față de influențele politice ale unor state membre. Secretarul pentru sănătate, Robert F. Kennedy Jr., și secretarul de stat, Marco Rubio, au transmis o declarație comună privind încetarea calității de membru a SUA.

Președintele Donald Trump anunțase intenția de retragere la 20 ianuarie 2025. Pe parcursul procesului, care a durat un an, Statele Unite au sistat finanțarea OMS, și-au retras personalul din cadrul organizației și au început să transfere activitățile desfășurate anterior prin OMS către relații bilaterale directe cu alte state și organizații. După ieșirea oficială, cooperarea cu OMS va continua doar într-o formă limitată, strict pentru aspecte tehnice legate de finalizarea retragerii.

Potrivit declarației oficiale, autoritățile americane acuză OMS că a întârziat să declare urgența sanitară globală și pandemia în fazele inițiale ale crizei COVID-19, ceea ce ar fi dus la pierderea unor săptămâni critice în care virusul s-a răspândit la nivel mondial. De asemenea, conducerea organizației este acuzată că ar fi preluat și susținut pozițiile autorităților chineze, în pofida unor informații privind raportarea incompletă a cazurilor, limitarea accesului la date și întârzieri în confirmarea transmiterii de la om la om. Printre alte reproșuri se numără minimalizarea riscului transmiterii asimptomatice și recunoașterea tardivă a răspândirii pe cale aeriană.

“Chiar și în timp ce ne retragem din organizație, OMS a denigrat și a discreditat tot ceea ce a făcut America pentru ea. OMS refuză să ne returneze drapelul american care a fost arborat în fața sediului său, susținând că nu a aprobat retragerea noastră și că, de fapt, i-am datora despăgubiri. De la începuturile noastre ca principal fondator, principal susținător financiar și principal susținător al organizației, până astăzi, în ultima noastră zi, insultele la adresa Americii continuă”, arată secretarul pentru sănătate, Robert F. Kennedy Jr., și secretarul de stat, Marco Rubio, în declarația comună.

Guvernul SUA afirmă că, după pandemie, OMS nu a adoptat reforme substanțiale privind guvernanța, influența politică și coordonarea internațională, ceea ce ar fi afectat încrederea globală în capacitatea organizației de a acționa rapid și independent. De asemenea, raportul OMS privind originea virusului este criticat pentru excluderea ipotezei unui accident de laborator, în condițiile în care China nu ar fi pus la dispoziție date genetice complete și informații privind activitățile laboratoarelor din Wuhan.

Autoritățile americane au transmis că SUA vor continua să se implice în domeniul sănătății globale prin colaborări directe cu alte state, sectorul privat, organizații neguvernamentale și organizații religioase. Noile direcții vor viza, potrivit declarației, răspunsul la urgențe sanitare, coordonarea în domeniul biosecurității și sprijinirea inovației în sănătate publică, cu prioritate pentru protejarea intereselor naționale ale Statelor Unite.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.