Mistral AI, un startup francez de tehnologie, a atras 600 de milioane de euro (645 de milioane de dolari) într-o rundă de finanţare, la o evaluare de 5,8 miliarde de euro.
Anunțul vine în timp ce sume uriaşe de bani continuă să fie investite în cursa pentru dezvoltarea inteligenţei artificiale, potrivit CNBC.
Runda, anunţată de companie marţi, evaluează Mistral AI la 5,8 miliarde de euro, sau aproximativ 6,2 miliarde de dolari, a declarat pentru CNBC o persoană familiarizată cu problema, sub rezerva anonimatului.
Mistral AI nu a oferit prea multe detalii despre runda de finanţare, dar Financial Times a relatat că aceasta a fost condusă de firma de capital de risc General Catalyst şi a inclus şi investitori existenţi.
Startupul francez are puțin peste un an, dar a strâns sume uriaşe de bani şi luptă pentru a concura cu OpenAI şi a deveni campionul AI al Europei.
Mistral AI construieşte aşa-numitele modele de limbaj mari, care stau la baza aplicaţiilor precum chatboţii popularizaţi de ChatGPT.
Astfel de eforturi sunt costisitoare şi necesită investiţii uriaşe în infrastructură, cum ar fi cumpărarea de semiconductori Nvidia.