Cautare




, Forbes Staff

Tech |
|

Start-up-ul Parking Spotter a câștigat competiția Changeneers și premiul de 10.000 de euro

Pe 18 aprilie a avut loc finala competiției Changeneers organizate de Impact Hub Bucharest și Samsung România, desfășurate anul acesta sub conceptul de Tech Game Changers.  
Finala Changeneers 2019 (2)

Din cele 47 de startup-uri înscrise, 12 au ajuns în finală, iar Parking Spotter a reușit să convingă juriul și să câștige finanțarea de 10.000 de euro.

Parking Spotter este o soluție care ajută șoferii să găsească cel mai apropiat loc de parcare prin analiza automată a imaginilor furnizate de camerele video. Parking Spotter este o platformă software ce analizează datele furnizate de camerele pentru supraveghere video amplasate în parcări pentru a transmite informații despre starea locurilor de parcare atât șoferilor, cât și administratorilor unor astfel de locații. Astfel, atunci când un șofer intră într-o parcare în care este instalată soluția Parking Spotter, va primi prin intermediul aplicației mobile informații legate de locurile de parcare libere aflate în proximitatea utilizatorului.

Startup-urile care au susținut pitch-uri în finală sunt: Hero; Arttachment; eMedi; I’m fine; Parentool; Prepi; Auttie App; XVision; VASK și Nummo.

Criteriile de care au ținut cont membrii juriului în desemnarea câștigătorului au fost: potențialul startup-ului, fezabilitatea, scalabilitatea, piața, nevoia pe care o acoperă, competiția existentă.

Pe lângă competiția de pitch-uri, 18 aprilie a marcat și lansarea unei noi secțiuni a platformei Changeneers, dedicată comunității de startup-uri tech. Înscrierea în comunitate este gratuită, se face prin completarea formularului de pe site și necesită aprobarea organizatorilor.

Competiția Changeneers este una dedicată startup-urilor care aduc un plus valoare comunității. Prin participarea la competiție, reușim să creăm medii care vor rezolva probleme cu care se confruntă societatea. Changeneers îți dă posibilitatea să intri într-o comunitate prin care își poți dezvolta ideea” a declarat Mihai Gheorghe, Product Manager Parking Spotter.

Changeneers este una dintre direcțiile prin care susținem inovația și atragem atenția asupra nevoii de responsabilitate și asupra impactului pozitiv pe care îl poate avea tehnologia. Suntem deja la a doua ediție a competiției, iar proiectul crește frumos și ne bucurăm să avem alături parteneri cu aceeași motivație. Îi felicităm pe toți participanții, pe câștigători și pe toți inginerii schimbării care nu acceptă lucrurile așa cum sunt.” a declarat Oana Craioveanu, CEO și Co-fondator Impact Hub Bucharest.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii