Autoritățile locale au început să actualizeze planurile preventive de aprovizionare cu alimente de bază în eventualitatea declarării unei stări de urgență. Procedura este prevăzută în ordinul comun nr. 109/2003 pentru aprobarea normelor privind elaborarea progamelor de desfacere a mărfurilor către populație în caz de mobilizare sau de război.
Procedura are în vedere principalele produse alimentare și nealimentare oferite pe bază de rații și cartele. În acest sens, unii retaileri au început deja să transmită către primăriile de sector înștiințări despre produsele alimentare distribuite pe această bază. În ultimele două zile, un astfel de act a făcut „furori” în social-media, unde este distribuit masiv.
Conform acestui document, de exemplu, retailerul Lidl susține că în caz de mobilizare și război, magazinul său din Piața Mureș (sector 1), ce deservește o populație de 10.000 de locuitori, va oferi 3.800 de kg de pâine pe zi, 5.320 de kg de carne pe săptămână, 2.100 de kg de preparate din carne săptămânal, 1.850 de litri de lapte pe zi și 2.310 litri de ulei pe săptămână.

Întrebați de Forbes România despre această procedură, reprezentanții Lidl au specificat: „documentul emis de Primăria Sectorului 1 din București, care circulă și în spațiul public, face parte dintr-o procedură standard, prevăzută de Ordinul 109/2003. Această procedură obligă autoritățile locale să actualizeze constant planurile preventive de aprovizionare cu alimente de bază în eventualitatea declarării unei stări de urgență. Magazinul din Piața Mureș, Sector 1, face parte din acest sistem de distribuire către populație a alimentelor de bază. Acest document se înscrie într-o serie de măsuri uzuale, administrative și de prevenție, nefiind în discuție, la acest moment, declararea unei stări de mobilizare sau de război”.
Contactați de Forbes România pentru mai multe amănunte despre acest program de desfacere a mărfurilor, reprezentanții autorităților locale încă nu au oferi informațiile solicitate până la momentul publicării știrii, însă au promis că vor reveni cu răspunsurile.
Consiliul Local al Sectorului 1 a aprobat prin hotărârea nr.107 din 29 mai 2025 „Programul de aprovizionare a populației cu produse alimentare în regim de consum raționalizat la nivelul sectorului 1 al municipiului București”. Programul este valabil în perioada 2025-2028.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.