FacebookTwitterLinkedIn

În anul 1970, în momentul în care a apărut conceptul de clădiri verzi, certificările erau strict un instrument de consolidare a reputației și a percepției și de eficientizare a consumului. Jumătate de secol mai târziu, suntem într-un moment crucial în care trebuie să adoptăm standarde foarte stricte pentru a putea diminua efectul schimbărilor climatice pe care le experimentăm din plin în ultimii ani. Toate aceste noi standarde devin parte dintr-o imagine de ansamblu mult mai mare definită de ESG.

Uniunea Europeană susține cu fermitate tranziția către o economie verde, cu surse regenerabile pentru consumul de energie și investițiile sunt semnificative în acest sens. Clădirile sunt o manieră excelentă prin care putem controla emisiile și putem susține procesul de urbanizare într-un mod în care să nu punem în pericol viitorul.

Așadar, pe parcursul ultimului deceniu, dezvoltările au fost evaluate ținând cont de certificările verzi obținute. Însă sfera ce trebuie acoperită s-a mărit odată cu epidemia COVID-19. Presiunea imensă pe locul de muncă și pe spațiile de birouri pentru a putea acomoda oamenii într-o manieră sigură a adus în nevoia de a implementa standarde de siguranță și de sănătate publică.

Nevoia de a avea soluții tehnice și tehnologii avansate care să susțină siguranța s-a transformat într-un criteriu după care inclusiv spațiile de birouri sunt examinate și evaluate. Chiriașii, precum și beneficiarii finali – angajații chiriașilor cântăresc beneficiile din perspectiva impactului asupra sănătății, iar nevoile acestora trebuie adresate cu aceeași diligență cu care, ani la rând, industria a adresat adoptarea standardelor verzi.

Tehnologiile care până acum erau prezente doar în clinici și spitale migrează acum către spațiile de lucru, iar standardele de filtrare a aerului și de igienă trebuie să aibă performanțe apropiate celor dedicate segmentului medical. Noua paradigmă are impact în toate procesele – de la cele de proiectare și dezvoltare a proiectului, la cel de alegere a materialelor – deoarece acestea trebuie să reziste la procese de curățare mult mai sistematice. Suprafețele trebuie să fie ușor de curățat și trebuie să fie potrivite pentru substanțe cu concentrații mari, pentru a lupta eficient împotriva patogenilor.

Plecând de la standardele verzi și mergând spre noile criterii de evaluare care au la bază principiile medicale, întreaga piață este în fața unei nou model de bune practici. Companiile pot, în acest moment, să adreseze aceste nevoi fie separat, fie să facă un pas decisiv în adoptarea standardelor ESG. Poate la momentul actual normativele ESG par un artificiu de marketing, dar în realitate sunt un criteriu extrem de valoros prin prisma căruia pot fi evaluate investițiile și oportunitățile în această piață.

Pentru Portland Trust, standardele pentru investiții și dezvoltări au fost mereu orientate către principiile de sustenabilitate. De exemplu, proiectul Expo Business Park a fost certificat BREEAM OUTSTANDING, cel mai înalt nivel de certificare ce poate fi atins, fiind primul proiect de clădiri de birouri din România care obține această recunoaștere. J8 Office Park a deschis drumul către un mediu de lucru sigur cu tehnologii care se implementează în zona medicală, fiind o premieră pentru țara noastră. Chiriașii din J8 Office Park beneficiază de sisteme de ventilație cu aport 100% de aer proaspăt, de filtre HEPA 14 care împiedică 99.995%  din particulele microscopice contaminate (polen, praf, spori, bacterii) să intre în clădire – făcând ca mediul de lucru să fie propice pentru cei care suferă de afecțiuni astmatice sau alergii. Sistemele de lămpi UV-C / UVGI (Ultraviolet germicidal irradiation) din unitatea de filtrare a aerului sunt o barieră adițională împotriva patogenilor. Pe lângă investiția în toate aceste inovații menite să susțină sănătatea, J8 Office Park a întrunit, de asemenea, standardele verzi pentru certificarea BREEAM OUTSTANDING care îi asiguă cel mai înalt grad de eficiență energetică.

Însă toate acestea sunt doar o fațetă din conceptul pe care Portland Trust l-a avut în vedere în dezvoltarea proiectului J8 Office Park. Întreaga filosofie a fost construită în jurul creării unui ecosistem care să răspundă tuturor nevoilor și provocărilor cu care potențialii chiriași ar putea să se confrunte atât în prezent, cât și în viitor.

Astfel, localizarea proiectului a fost un factor determinant – dezvoltarea unui nou pol de business într-o zonă rezidențială densă și în plină dezvoltare a avut la bază conceptul Portland Trust de a construi un pol urban unde totul e la 8 minute distanță. Acest “8 minutes city” ilustrează alegerea strategică a unui punct unde totul este la mai puțin de 10 minute – conexiuni cu magistrale de transport în comun, parcuri, școli, centre comerciale, precum și zone rezidențiale cu potențial foarte mare. Această abordare generează, pentru cei care locuiesc în zonă, un potențial imens, deoarece ideea de a lucra atât de aproape de tot ce te interesează este un mod de a echilibra semnificativ balanța dintre viața personală și cea profesională. În consecință, angajatorii care se poziționează în astfel de proiecte, pot folosi argumentul localizării pentru strategiile de retenție a angajaților. Aceste aspect ajută totodată la îmbunătățirea punctajului din prisma evaluărilor ESG.

În plus, pe lângă tehnologie, ideea de avea locul de muncă aproape de casă și foarte bine conectat la mijloacele de transport în comun, e un punct foarte important pe lista angajaților. De aceea, J8 Office Park a fost dezvoltat pentru a oferi conectivitate perfectă, tocmai pentru a încuraja angajații să lase mașinile acasă. Clădirea este prevăzută cu un spațiu securizat, acoperit, destinat bicicletelor, pentru cei care aleg transportul alternativ. Mai mult, la 2 minute de birou, angajații au stația de metrou, stații de tramvai și de autobuz. Această poziționare este un factor care ajută la micșorarea amprentei de carbon a companiilor, lucru extrem de important pentru a răspunde exigențelor normativelor ESG cu privire la mediu. 

În ceea ce privește criteriile de guvernanță ale standardelor ESG, pe care companiile ar trebui să le îndeplinească, aici J8 Office Park și-a îndreptat atenția asupra modalității prin care proiectul poate încuraja micile comunități să se întrunească. De aceea, spațiul din J8 Office Park a fost gândit ca o agora care să adune un mix care să include antreprenori locali, comunități mici, pentru a genera oportunități pentru afacerile locale. De aceea, J8 Office Park pune la dispoziție gratuit spațiul public pentru diferite inițiative comunitare, precum comunități de running sau proiecții de film, care să funcționeze ca un agregator social. Ideea de a deschide spațiul pentru comunitățile locale este contribuția pe care Portland Trust o aduce afacerile locale, fiind astfel un accelerator de oportunități.   

În contextul în care politicile de mediu nu țin ritmul cu realitatea mediului înconjurător, centre de business precum J8 Office Park, poziționate în zone cheie, aproape de puncte de interes precum Bulevardul Expoziției, Romexpo și Piața Presei Libere, pot deveni un exemplu. Eforturile de a reduce timpul de navetă prin conectivitate excelentă cu mijloace de transport în comun și de a deschide noi oportunități într-o zonă rezidențială ofertantă, alături de tehnologiile implementate la J8 Office Park vor deveni un studiu de caz de bune practici pentru reducerea poluării și a amprentei de carbon în viitoarele planificări urbane.

Toate aceste eforturi pe care Portland Trust le întreprinde au rolul de deschide drumul pentru îndeplinirea standardelor ESG la noi în țară.