FacebookTwitterLinkedIn

Proprietarul de parcuri de retail Square 7 Group are, începând de astăzi, un nou acționariat și o nouă structură de management pentru tot grupul de companii: Square 7 Properties, Squarebox și Switchboard.

Clemens Petschnikar, care deținea 100% din Square 7 Properties, a achiziționat recent pachetele minoritare de la Squarebox și Switchboard și este acum proprietarul deplin al tuturor celor trei companii din grup. Square 7 Properties este compania responsabilă cu dezvoltarea imobiliară, Squarebox este compania de property management, în timp ce Switchboard este compania de facility management.

În noua structură de management, sub conducerea lui Clemens Petschnikar în calitate de CEO, Ion Dinu este Head of Development, Brîndușa Grama este Head of Asset Management, Carmen Gontescu este Finance Manager, în timp ce Irina Panaite este Head of CEO Office & HR.

Square 7 Properties este unul dintre cei mai activi jucători de pe piața de retail. Recent a inaugurat extinderea Slatina Shopping Park (7.000 mp) și are acum în construcție un proiect situat în Giurgiu și alte două proiecte noi în Pitești și Mediaș în curs de autorizare. Cele trei dezvoltări au o suprafață totală de aproximativ 35.000 mp.