FacebookTwitterLinkedIn

Potrivit specialiștilor în domeniu, acest segment a urcat cu aproximativ 30% în estimări, anul trecut. Din această categorie face parte și magazinul online Spy Shop, unul dintre cei mai cunoscuți distribuitori de sisteme de securitate, care a anunțat că și-a depăsit cu 10 procente așteptările pentru 2020 când prognoza o creștere de 50%, ajungând la vânzări de până la 10 milioane de euro.

„Într-adevăr și contextul a fost de partea noastră, fapt ce a ajutat atât întreaga piață de e-commerce să crească, dar și avântul luat de produsele pentru siguranța locuinței și a familiei având în vedere imaginea destul de sumbră ce plana la începutul lunii martie asupra noastră.  E foarte important că am rămas consecvenți și nu am făcut un pas în spate nici din punct de vedere al aprovizionării și nici al promovării, lucruri ce au contribuit din plin la această creștere” a  punctat Sergiu Dăngulea, CEO Spy Shop.

Potrivit acestuia, pentru 2021, compania și-a bugetat o creștere de 40% luând în calcul o posibilă temperare spre sfârșitul anului, dacă restricțiile vor fi ridicate și oamenii își vor relua o bună parte din activitățile obișnuite pre-pandemie.

„Ne-am propus o creștere cu 40% față de anul trecut, în mare parte prin consolidarea poziției pe piața online, dar și prin creșterea pe care o avem în vedere pe partea de distribuție a produselor de securitate, alături de creșterea numărului clienților B2B, pentru care avem o serie de măsuri și servicii premium: creșterea stocului, prioritate la garanție/service, suport tehnic prin telefon, e-mail sau WhatsApp și o aplicație dedicată”, a mai completat managerul Spy Shop.

Spy Shop deține cel mai mare showroom din țară destinat exclusiv echipamentelor de securitate a cărui suprafață se întinde pe 100 mp. Business-ul Spy Shop a fost înființat în anul 2009 și deține în portofoliu peste 50.000 de produse de securitate și supraveghere video, echipamente adresate clientului final cât și partenerilor B2B, instalatori și distribuitori.