Valoarea fondurilor europene care pot fi obținute variază în funcție de tipul de beneficiar și de investiție. Astfel, pentru microîntreprinderi și întreprinderi mici, sprijinul financiar este de 800.000 de euro/proiect, în timp ce pentru întreprinderi mijlocii valoarea sprijinului poate ajunge la 1,1 milioane euro, iar pentru întreprinderi mari la 1,5 milioane euro.
Conform AFIR, pentru a accesa aceste fonduri, solicitantul trebuie să respecte o serie de condiții minime, printre care: încadrarea în categoria beneficiarilor eligibili, încadrarea investiției în cel puțin una dintre acțiunile sau operațiunile eligibile, demonstrarea viabilității economice a investiției în baza prezentării documentației tehnico-economice.
De asemenea, activitățile eligibile în cadrul submăsurii 4.2a vizează înființarea, extinderea și modernizarea unităților ce colectează, condiționează și procesează materie primă provenită din sectorul pomicol, inclusiv pentru producerea băuturilor alcoolice.
În acest sens, se finanțează construcțiile destinate unei etape sau întregului flux tehnologic, cele destinate infrastructurii interne și de utilități sau cele pentru sistemele de supraveghere video pentru activitatea propusă prin proiect. În plus, eligibile vor fi cheltuielile cu unitățile mobile de procesare și cele pentru respectarea condițiilor de igiena, sanitar-veterinare și a fluxului tehnologic.
Cererile de finanțare se depun online, pe site-ul Agenției. Sesiunea de primire a cererilor se va derula în perioada 14 octombrie 2021 – 14 ianuarie 2022. Suma totală disponibilă este de 20,4 milioane de euro.