Numărul celor decedați a fost de 1,3 ori mai mare decât al celor născuți vii, astfel că sporul natural al populaţiei României s-a menţinut negativ în luna august, la aproape 5.000 de persoane, potrivit Institutului Naţional de Statistică.
“În contextul pandemiei Covid-19, în luna octombrie 2021, s-a înregistrat cea mai mare creştere a numărului de decese din întreaga perioadă de pandemie, iar în ultimele două luni s-a înregistrat un trend descrescător al numărului de decese de la o lună la alta; în luna februarie 2022 se observă o creştere a numărului de decese, în perioada martie-iunie 2022 se revine la un trend descrescător, iar în lunile iulie-august se înregistrează o creştere a numărului de decese faţă de lunile precedente”, potrivit INS.
Deși în luna august numărul născuților vii a fost mai mare decât în iulie (18.148 de copii), numărul deceselor a fost de 23.144, cu aproape 3.000 mai multe față de luna iulie.
Aproximativ 68% dintre cei decedați (9.923 de persoane) aveau cel puțin 70 de ani.
Principala cauză a deceselor (53,5%) a fost reprezentată de bolile aparatului circulator.