Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Sănătate |
|

Spitalul Sf. Constantin din Brașov oferă cursuri gratuite de igienă

Spitalul Sf. Constantin din Brașov se implică în problema infecțiilor nosocomiale din spitalele românești, prin organizarea unei serii de cursuri gratuite de igienă pentru cadrele medicale din toată țara.
Spitalul Sf. Constantin

Cursurile vor fi însoțite de demonstrații practice. Acestea vor fi susținute de Andreea Moldovan, medic primar boli infecțioase și coordonator al departamentului de prevenire și control al infecțiilor nosocomiale. Alături de personalul medical al spitalului, va explica și exemplifica metode prin care standardele de igienă din unitățile spitalicești pot fi implementate într-un mod simplu și fără costuri mari.

„Ne-am angajat față de Prof. Didier Pittet să promovăm igiena mâinilor, bunele practici în domeniu, dar și să consiliem, la rândul nostru, pe cei care doresc să implementeze strategii de prevenire și control al infecțiilor intraspitalicești. În fond, acesta este și scopul final al campaniilor globale inițiate de OMS: răspândirea informațiilor care pot salva vieți”, spune Andreea Moldovan.

Pe aceeași tematică, Fundația Clinica Sf. Constantin a demarat anul trecut, pe 5 mai, „Mâini curate pentru Sănătate”, o campanie de educație sanitară, prin care să fie oferite informații referitoare la riscurile asupra sănătății care pot apărea în urma igienei precare a mâinilor.

Spitalul Sf. Constantin din Brașov dispune de un total de 200 de angajați, trei săli de operație multifuncționale, 88 de paturi, 12 secții cu saloane pentru spitalizare continuă, o secție Anestezie-Terapie Intensivă și un Centru de Audiologie și Protezare auditivă.

În 2013, spitalul a fost declarat „Cel mai curat spital din Europa”, de către Organizația Mondială a Sănătății, în urma unei competiții internaționale.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii