Spaţiul amenajat la Spitalul de Psihiatrie din Galați a fost identificat în conformitate cu art. 8, alin. 3 al Legii privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, notează corespondentul local al RRA.
Potrivit declaraţiilor prefectului judeţului Galaţi, Gabriel Avrămescu, s-a luat decizia stabilirii Spitalului de Psihiatrie pe post de zonă de monitorizare temporară a stării de sănătate a pacienţilor COVID, în condiţiile în care spitalele în care sunt internaţi bolnavi infectaţi cu SARS CoV 2 nu mai au sau au foste puţine locuri libere.
Astfel, potrivit sursei citate, Spitalul de Boli Infecţioase nu mai are nici un loc liber, la spitalele CFR şi TBC din municipiul Galaţi mai sunt doar câte două paturi libere iar la Spitalul municipal din Tecuci mai sunt doar 10 locuri libere.