Sphera Franchise Group, cel mai mare grup din industria de food service din România, își extinde prezența regională și inaugurează primul restaurant KFC din municipiul Bălți, marcând astfel cea de-a patra unitate a brandului în Republica Moldova.
Noua unitate, de tip food court, a presupus o investiție de aproximativ 650.000 de euro și reprezintă a treia inaugurare a grupului din acest an.
„Suntem bucuroși să aducem KFC pentru prima dată în municipiul Bălți și să fim mai aproape de consumatorii din Republica Moldova. Ne dorim să extindem experiența KFC în comunitatea locală și să continuăm dezvoltarea rețelei pe această piață. După 18 ani de prezență în Republica Moldova, vedem în continuare un interes ridicat pentru brand și suntem încrezători în potențialul de creștere al pieței”, a declarat Costică Mișaca, Director General, KFC Moldova.
Extinderea vine pe fondul unor rezultate solide înregistrate de Sphera Franchise Group în Republica Moldova. În 2025, piața moldovenească a consemnat cea mai puternică rată de creștere din cadrul Grupului, cu vânzări de 28,3 milioane de lei, reprezentând aproximativ 1,8% din vânzările totale, în creștere cu 19,7% față de anul precedent. Profitul operațional al KFC Moldova a ajuns la 4,4 milioane de lei, în timp ce vânzările în restaurantele comparabile au revenit pe creștere în trimestrul al patrulea al anului 2025.
„Republica Moldova continuă să fie una dintre piețele cu cea mai bună dinamică pentru grupul nostru. Evoluția din ultimii ani confirmă potențialul acestei piețe și relevanța strategiei noastre de diversificare geografică. Investițiile pe care le realizăm aici contribuie la consolidarea prezenței regionale a Sphera Franchise Group și ne permit să construim un portofoliu echilibrat, capabil să performeze într-un context economic în continuă schimbare”, a declarat Călin Ionescu, CEO, Sphera Franchise Group.
Prima unitate KFC din Republica Moldova a fost inaugurată în decembrie 2008, în centrul comercial Malldova din Chișinău, urmată de un restaurant stradal deschis în 2015, tot în capitală, iar cea de-a treia unitate a fost inaugurată în septembrie 2024, în Port Mall, Chișinău.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.