Dezvoltatorul imobiliar Speedwell a finalizat construcția primei faze din proiectul mixed-use de regenerare urbană Paltim, din Timișoara. Livrarea celor 123 de apartamente este programată pentru primăvara anului 2024, anunță compania.
A doua fază a proiectului va adăuga 113 unități rezidențiale acestui proiect. În prezent, peste 60% din apartamente au fost deja vândute, mai precizează dezvoltatorul. Totodată, Speedwell va renova, în cadrul proiectului, două clădiri abandonate, o veche vilă monument și o secțiune a fostei fabrici de pălării.
”Readucem la viață aceste bijuterii istorice, pe care le transformăm în spații contemporane unice și le integrăm în peisajul urban”, declară Didier Balcaen, CEO și Cofondator Speedwell.
Proiectul Paltim va include, pe lângă componenta rezidențială, și facilități precum spații de retail, magazine de proximitate, o cafenea și un restaurant.
Dezvoltatorul va continua să investească în Timișoara, după achiziționarea terenului pe care se află fosta fabrică de textile 1 Iunie S.A. Noul teren va fi folosit pentru dezvoltarea de spații rezidențiale, de birouri și comerciale, a anunțat dezvoltatorul, precizând că în prezent acolo sunt deja câteva clădiri cu o suprafață construită de aproximativ 33.000 mp.