FacebookTwitterLinkedIn

Şase din zece (60%) specialişti de Resurse Umane (HR) sunt îngrijoraţi de frecvenţa schimbărilor legislative. 80% se aşteaptă, în 2024, la un număr la fel de mare de modificări legislative, precum în anii anteriori, potrivit cercetării Romanian Software – “Strategii de HR în 2024: Conformitate legislativă şi eficienţă în salarizare şi administrare de personal”.

În ceea ce priveşte frecvenţa schimbărilor legislative în zona de HR, 29% dintre respondenţi s-au declarat neutri şi doar 10% nu au griji legate de acest aspect. Cei mai mulţi specialişti de Resurse Umane (60%) şi-au exprimat îngrijorarea privind dificultatea de a implementa modificările apărute în legislaţie.

80% dintre cei chestionaţi se aşteaptă la un număr similar de modificări legislative, în acest an faţă de anii precedenţi, 13% au o opinie neutră, iar 6% sunt în dezacord.

Peste jumătate din totalul celor intervievaţi (55,1%) consideră implementarea corectă a modificărilor legislative drept cea mai mare dificultate, indicând lipsa de resurse şi claritate.

53,1% subliniază importanţa respectării termenelor legale, sugerând presiunea autorităţilor şi necesitatea adaptării rapide a proceselor interne. În final, 49,2% dintre aceştia cataloghează ca dificilă bugetarea eficientă a resurselor umane, din cauza incertitudinii impactului legislativ asupra bugetelor şi a dificultăţii realizării proiecţiilor financiare.

În ceea ce priveşte situaţia în Departamentul HR, analiza citată arată că doar 38% dintre specialişti se simt încrezători în capabilităţile interne în faţa legislaţiei în continuă schimbare. Mai mult, 32,5% recunosc lipsa angajaţilor specializaţi necesari pentru a monitoriza, evalua şi implementa aceste schimbări.

În viziunea experţilor din domeniu, o alternativă de adaptare în faţa modificărilor legislative este formarea angajaţilor din afara departamentului (23%).

Studiul Romanian Software, care are la bază răspunsurile reprezentanţilor HR din 300 de companii româneşti, companii de toate dimensiunile, atât din Bucureşti, cât şi din celelalte oraşe ale ţării, şi-a propus să realizeze o radiografie a pieţei muncii şi să ofere soluţii concrete specialiştilor din domeniu pentru a se adapta într-o piaţă a muncii cu legislaţie schimbătoare.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania