FacebookTwitterLinkedIn

Dreapta a câştigat duminică alte alegeri regionale în Spania, de data aceasta în Castilia şi León, în timp ce extrema dreaptă a înregistrat progrese mai mici decât se aştepta.

Alegerile din această regiune de la nord-vest de Madrid, care include vaste zone agricole afectate de depopulare, vin după cele din Extremadura şi Aragon, unde Partidul Socialist (PSOE) a suferit înfrângeri usturătoare, notează AFP și Agerpres.

Scrutinul a servit, de asemenea, ca prim test electoral pentru Pedro Sánchez de la opoziţia sa fermă faţă de atacurile israeliano-americane asupra Iranului, repetând sloganul celor care s-au opus războiului din Irak în 2003, “Nu războiului”.

Cu 98% din voturi numărate, Partidul Popular (PP, dreapta), care conduce regiunea de aproape 40 de ani, a câştigat cu 35,45% din voturi.

Acest rezultat îi oferă 33 din cele 82 de locuri ale parlamentul regional, cu două mai multe decât înainte, dar tot fără o majoritate absolută.

Socialiştii s-au clasat pe locul doi cu 30 de reprezentanţi (de la 28). Partidul de extremă dreapta Vox a câştigat doar un loc suplimentar, ajungând la 14.

O progresie mult sub aşteptări în această regiune care cunoscuse o creştere puternică a partidului Vox în urmă cu patru ani (de la 1 la 13 locuri). Aceasta a fost prima dată când reprezentanţii extremei drepte au intrat într-un guvern regional spaniol de la sfârşitul dictaturii lui Francisco Franco (1939-1975).

La fel ca în Extremadura şi Aragon, PP va trebui din nou să ajungă la un acord cu Vox pentru a încerca să formeze un guvern regional.

Următoarele alegeri cheie sunt aşteptate la mijlocul anului 2026 în Andaluzia, cea mai populată regiune a ţării, pe care mulţi le consideră o avanpremieră a alegerilor generale.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.