Lecții pentru 2026 – Forbes România i-a invitat pe unii dintre cei mai importanți manageri și antreprenori să răspundă unui scurt chestionar într-un moment complicat din toate punctele de vedere: economic, social și geopolitic.
Care este cuvântul ce caracterizează cel mai bine anul 2025? Argumentați!
2025 a fost anul clarificării. Clarificarea dintre superficialitate și valoare, dintre marketing ca spectacol și marketing ca decizie.
A fost un an în care a devenit evident ce functionează cu adevarat, ce este doar de formă și ce nu mai poate fi susținut într-un context economic instabil. Pentru mine, 2025 a fost momentul în care marketingul a încetat să mai fie despre idei frumoase și a devenit, definitiv, despre alegeri corecte.
Pentru compania noastră, clarificarea a însemnat să fim mult mai stricți cu direcțiile pe care le urmăm, cu tipul de clienți alături de care lucrăm și cu modul în care definim performanța. A fost mai puțin despre a adăuga lucruri noi și mai mult despre a elimina ambiguitatea și compromisurile.
Care au fost motivele dvs. de îngrijorare pentru afacerea pe care o conduceți în anul 2025? Care sunt rezultatele activității companiei/grupului, comparativ cu estimările de la început anului?
Cea mai mare îngrijorare nu a fost legată de cifre, ci de decizii. Mai exact, riscul ca, sub presiunea incertitudinii, companiile să continue să facă aceleași lucruri ca înainte, din teama de schimbare.
Am vazut foarte des tendința de a cere rezultate diferite folosind exact aceleași abordari, aceleași canale și aceleași procese. Pentru noi, acesta a fost un filtru clar: nu am vrut să facem compromisuri doar pentru a păstra volume sau confort.
Din punct de vedere al rezultatelor, am incheiat anul 2025 peste estimarile initiale din P&L, cu o crestere a cifrei de afaceri de 68% fata de 2024. Aceasta crestere a venit inclusiv din decizii dificile: am renuntat constient la clienti pentru care nu puteam aduce valoare reala, din cauza lipsei de asumare sau a reticentei de schimbare. A fost o alegere sanatoasa, orientata pe termen mediu si lung.
Cum au influențat crizele suprapuse, situația geopolitică și perspectiva noilor măsuri fiscal-bugetare activitatea companiei dvs.?
Crizele suprapuse au fortat un nivel mai mare de disciplina si viteza in decizie. Intr-un context instabil, nu mai exista luxul de a amana sau de a experimenta haotic.
Pentru noi, acest context a accelerat investitii care nu erau planificate la inceputul anului. Am ales sa investim exact in momentele in care multi au pus pauza, pentru ca avantajele competitive reale se construiesc in perioadele dificile, nu in cele confortabile.
Am investit atat in oameni, atragand seniori cu expertiza solida in arii cheie ale marketingului, cat si in tehnologie, dezvoltand infrastructuri proprii de server-side tracking, instrumente de analiza predictiva si forecast de vanzari. De asemenea, am deschis discutii de achizitie cu alte companii de servicii digitale si SaaS.
Privind retrospectiv, aceste decizii ne-au ajutat sa fim mult mai pregatiti pentru momentul in care piata a inceput sa se stabilizeze.
Care sunt punctele tari și punctele slabe ale mediului de afaceri din România în contextul social și economic actual?
Un punct slab major este impredictibilitatea. Problema nu este neaparat nivelul taxelor, ci faptul ca regulile jocului se pot schimba in timpul meciului. Modificarile fiscale adoptate peste noapte fac foarte dificila planificarea pe termen mediu, inclusiv pentru companii sanatoase.
In acelasi timp, Romania are cateva puncte tari reale: talent tehnic foarte bun, adaptabilitate si un ecosistem care incepe sa functioneze tot mai mult ca un hub de produs, nu doar de outsourcing. Exista viteza, competenta si dorinta de a construi, mai ales in zona de tehnologie si digital.
Acum, la finalul anului, ce așteptări aveți de la autoritățile române?
Cea mai importanta asteptare este existenta unui cadru stabil si predictibil, care sa permita planificare pe termen mediu. Nu este vorba despre facilitati sau avantaje, ci despre reguli clare, comunicate din timp, care sa permita antreprenorilor sa ia decizii responsabile si sa investeasca fara teama schimbarilor bruste.
Care sunt principalele trei puncte ale strategiei dvs. de business pentru anul viitor?
In 2026, Roweb Media isi propune sa fie partenerul care construieste sisteme de crestere predictibila, nu o agentie care executa campanii pe canale. Strategia noastra se bazeaza pe trei directii clare:
- Selectie mai stricta a clientilor si proiectelor, cu focus pe business-uri mature, care cauta claritate si asumare.
- Sistematizare si metodologie, astfel incat deciziile de marketing sa fie integrate intr-un cadru coerent, nu tratate ca initiative izolate.
- Integrarea reala dintre strategie, creativitate, performanta si tehnologie, pentru a construi crestere sustenabila, nu rezultate conjuncturale.
Refuzam sa mai fim o agentie care livreaza executie fara legatura directa cu deciziile de business.
Care considerați că vor fi cele mai mari provocări la nivel mondial, dar și pentru industria/domeniul în care activați în anul 2026?
Cea mai mare provocare nu va fi tehnologia in sine, ci tendinta de a continua sa faci aceleasi lucruri ca in 2024 intr-un context complet diferit. AI-ul si automatizarea vor amplifica diferentele dintre cei care inteleg schimbarile structurale si cei care reactioneaza doar tactic.
Pentru industria de marketing, provocarea majora va fi recastigarea increderii. Superficialitatea va creste, promisiunile vor fi mai usor de facut si mai greu de sustinut. Diferenta o vor face cei care pot demonstra impact real, prin decizii asumate si sisteme solide.
Tehnologia nu va face diferenta. Curajul de a schimba modele vechi, da.