Forbes: Meseria de publicitar se fură (de la oameni) sau se învață (din cărți)?
Sorin Trâncă: Meseria de publicitar e ceva foarte curios, în sensul ca baza ei e destul de eterogenă, ca know-how. Trebuie să înțelegi ceva artă, ceva economie, psihologie, sociologie, storytelling, ceva leadership. Tu trebuie să aduci de la natură niște inteligență, critică și niște talent. Rezultatul se poate numi persuasiune. Nu-s prea multe școli și metode. Mai furi, mai citești, mai observi… Cred că un pic din toate.
Forbes: Scrierea acestei cărți ți-a produs insomii, frustrări ori amintiri?
Sorin Trâncă: Nu, deloc! Cartea s-a scris aproape singură, în sensul că cel mai greu lucru a fost să stau și s-o scriu, efectiv. Mult mai dificil a fost procesul prin care m-am convins să-i dau toată atenția. Dar aici sunt destul de experimentat, încât să știu că motivația ține (și) de obligație. Așa că, după ce am stat cu editura și am stabilit un cadru, n-am mai avut de ales și-a trebuit s-o scriu. Multe din lucrurile pe care le facem au nevoie de asemenea ancore, așa încât, dacă vreți să faceți ceva similar, o soluție e să faceți în așa fel încât să nu mai puteți da înapoi. Este cam ca atunci când te lași de fumat. Dacă promiți prietenilor că te lași, o să conteze…
„Mi-ar plăcea să fie un succes comercial, un pic peste un bestseller vulgaris”
Forbes: Ce-ți dorești de la această carte? Tiraj vândut, recunoaștere, premii?
Sorin Trâncă: Nu-mi închipui că ar putea lua vreun premiu, vreodată. Nu e genul de carte pe care am scris-o pentru așa ceva. Unul din motivele pe care le-am avut, când am scris-o, a fost acel moment în care cineva află că tu ești director de creație și, brusc, începe să te asalteze cu e-mail-uri și dovezi de „creativitate”. Acum, o să-mi fie mai simplu, o să le dau cartea s-o citească, după care vom putea vorbi mai la obiect.
Recunoaștere? Nici asta nu sper, sincer să fiu! Eu am văzut-o ca pe o obligație a cuiva ajuns la maturitate, nu am pretenții de glorie de pe urma ei.
Ca tiraj, mi-ar plăcea să sară de 2.500 de exemplare vândute, asta ca să nu dezamagesc editorul. De ce cifra asta? Pentru că am înțeles că în România ești bestseller la 2.000 de exemplare. Așa că, mi-ar plăcea să fie un succes comercial un pic peste un bestseller vulgaris.
Forbes: Crezi că generația ta de publicitari cu experiență ar trebui să se apuce să scrie cărți? Crezi că a venit vremea experienței împărtășite în cărți?
Sorin Trâncă: Cred că, în urma crizei începute în 2008, a existat un scurtcircuit în felul în care se creșteau oameni în agenții, oarecum suprapus peste intrarea în câmpul muncii a unei noi generații, pe care o numim „millenials”.
Sunt două circumstanțe care dau discontinuitate și conflict între generații. Nu conflict ca atare, ci o nepotrivire a așteptărilor.
Cred că „generația noastră”, a celor care au început publicitatea înainte de 2000 (dar și avocatura, actoria, arhitectura șamd) și-ar putea propune să îngusteze falia asta, să mai atenueze, prin exemplul personal, din conflict. Da, cred că avem o obligație, aceea de a explica, măcar, lucrurile de bază, pentru că generațiile noi nu au aceleași motivații, timp în care noi am ajuns să-i angajam, adică să scoatem de la ei un produs competitiv.
Cred că e mai important să fim sinceri cu ei, decât să le vindem o imagine edulcorată a unor meserii interesante. Pentru că toată lumea le spune, azi, că totul este să aibă încredere în ei, să fie talentați… Însă, este în egală măsură important cât timp dedici unei activități. Când ai un dram de talent și o bicicletă, tinzi să crezi că te angajezi undeva unde îți va fi suficient talentul, iar de la ora 4 încolo, te poți plimba prin oraș cu bicicleta.
Sunt meserii grele, astea, se bazează pe foarte mult efort intelectual. În primii câțiva ani, trebuie să pui bicicleta în cui și să gândești 50-60 de ore pe săptămână. Altfel, nu faci progrese într-un ritm acceptabil într-o organizație comercială.
Forbes: Următoarea ta carte va fi tot despre publicitate?
Sorin Trâncă: Eu sper să nu mai fie tot despre publicitate, adică sincer sper să nu mai fie nevoie. Cumva. îmi place să cred că am scris aici cam tot ce e important la început, iar dacă ne urcăm cu nădejde pe un val bun, la început, toate urmează de la sine.
Apoi, mai mizez și pe ambiția acelor (puțini) colegi de breaslă despre care am auzit că au comentat cartea mea, considerand-o sub standardele lor personale. Mă gândesc că ei le vor scrie pe următoarele. Promit să le cumpar, să le citesc și să învăț din ele, fără niciun comentariu.
Cat despre următoarea carte, dacă voi găsi timp pentru ea, sper să fie despre altceva. Mi-ar plăcea să scriu niște romane, cândva. Să vedem dacă sunt în stare.