FacebookTwitterLinkedIn

Sopsa, jucător global în soluții de management sustenabil al deșeurilor, a decis să se extindă pe piața din România, prin închirierea a 6.400 mp în cadrul platformei ELI Park 4, din portofoliul dezvoltatorului de centre logistice și industriale ELI Parks.

Sopsa este renumit pentru marca sa Lasso™ de containere subterane și semi subterane, destinate colectării deșeurilor, care oferă soluții eficiente și ecologice de gestionare a deșeurilor.

„Suntem încântați să anunțăm parteneriatul nostru cu Sopsa, lider pe piața containerelor subterane pentru deșeuri”, a declarat Andrei Jerca, Managing Director ELI Parks, menționând că această colaborare „se aliniază perfect cu misiunea ELI Parks de a promova sustenabilitatea în construcția clădirilor și cu soluțiile ecologice de gestionare a deșeurilor.”