E tânără, talentată și frumoasă. Dar, mai presus de toate, e recunoscătoare pentru talentul pe care l-a dobândit și pentru sprijinul obținut de la oameni care acum îi sunt dragi. Soprana Diana Alexe, una dintre cele mai promițătoare voci ale generației sale, va cânta pe scena Ateneului Român alături de alți doi tineri extrem de talentați – violoncelistul Andrei Ioniță și tenorul George Vîrban.
Concertul Regal caritabil, care va avea loc marți, 25 octombrie, are ca scop strângerea de fonduri pentru programul Tinere Talente, derulat de Fundația Regală Margareta a României și dedicat sprijinirii tinerilor artiști cu posibilități materiale reduse pentru a-și continua studiile și potența la maximum talentul. Diana, Andrei și George sunt la rândul lor foști bursieri, din primele generații, în programul Tinere Talente – o „cărămidă” esențială la baza edificiului carierei lor, în lipsa căreia devenirea lor artistică ar fi fost mult mai dificilă. Am profitat de moment pentru a-i pune câteva întrebări Dianei Alexe despre cariera ei și despre ajutorul oferit prin Fundația Regală Margareta a României.
În ultima vreme ești mai mult plecată din țară, pentru a susține concerte pe diverse scene ale lumii. Unde ai fost ultima oară și pentru ce ocazie ai revenit acum în România?
Așa este, în ultima perioadă am ajuns tot mai rar acasă, dat fiind că din 2018, în urma unei audiții, am plecat și activat timp de patru ani în cadrul Academiei Operei de Stat din Viena. Ulterior am început studiile de masterat, datorită cărora m-am și stabilit la Viena. De-a lungul timpului, am regăsit publicul austriac destul de indulgent și extrem de curios față de tinerii cântăreți, având ocazia de a concerta pe scene precum Musikverein Graz și Konzerthaus Wien. Însă, așa cum deduc eu că artistul e și călător, un soi de trubadur, am frecventat scenele din împrejurimi, cum ar fi colaborarea cu Warszawska Opera Kameralna din Polonia și debutul meu din această vară în rolul Violettei Valery din opera „La Traviata” de G. Verdi, în cadrul Festivalului Immling din Germania.
În urmă cu câteva zile m-am întors la București pentru deschiderea „Stagiunii de marți seara” de la Ateneul Român, în colaborare cu Radio România Muzical. Dar, mai presus de asta, revin în România cu sufletul la gură pentru a onora invitația Fundației Regale Margareta a României de a cânta în a XIII-a ediție a Concertului Regal caritabil din 25 octombrie.
Ce însemnătate are Concertul Regal caritabil pentru tine? De ce?
Nu este pentru prima dată când iau parte la acest eveniment, prima dată fiind în 2014; iată că într-o formulă similară, alături de colegul meu, tenorul George Vîrban, cu care am împărțit scena în repetate rânduri în calitate de bursieri ai programului Tinere Talente al Fundației. Timpul a trecut fulgerător de repede și, dacă atunci ni s-ar fi părut un vis, astăzi revenim pe scena Ateneului în calitate de soliști, cu un bagaj profesional și artistic mai bogat, independenți și stăpâni pe ceea ce am realizat până acum.
Nu pot să nu amintesc că în acest concert va performa, alături de orchestra New Hope, și violoncelistul Andrei Ioniță, care are deja o carieră internațională fabuloasă. Iar la pupitru se va afla maestrul David Crescenzi, cu care am avut onoarea de a cânta și debuta pe scena Operei din Cluj în 2020. Din punctul meu de vedere, nici că se putea un cast mai potrivit, demn de un regal.
Faptul că mă întorc acasă și voi cânta pentru un scop atât de nobil, având în vedere strângerea anuală de fonduri pentru susținerea tinerilor artiști, este mai mult decât onorant. Motivația mea de a mă implica în susținerea proiectului Tinere Talente prin participarea la Concertul Regal este întocmai dorința de a înapoia, măcar într-o mică măsură, bunătatea și sprijinul pe care le-am primit și totodată de a le demonstra celor care au investit în acest proiect că toți acești tineri talentați au reușit și datorită lor. De aceea îndemn la caritate în susținerea valorilor artistice de mâine.
Te numeri printre primii bursieri ai programului Tinere Talente, de sprijinire a tinerilor artiști cu posibilități financiare care nu le permit să își urmeze visul, derulat de Fundația Regală Margareta a României. Cât timp ai beneficiat de acest sprijin, începând de la ce vârstă și cât de mult a cântărit în eforturile de a pune bazele carierei tale?
Țin minte foarte clar. Când eram în clasa a 11-a la Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti” din București am văzut un afiș mare cu selecția burselor Tinere Talente. În acel moment, părinții mei se aflau într-un impas financiar, datorită căruia nu aveam certitudinea că mă puteam întreține să locuiesc și să îmi continui studiile la București. Iar acel vis frumos mă gândeam că va trebui să îl abandonez; de aceea o audiție pentru această bursă ar fi fost miza mea câștigătoare. Așa s-a și întâmplat. Am fost selectată ca bursieră, ba chiar 4 ani consecutivi, și mi-am continuat studiile. Bursa programului Tinere Talente a reprezentat pentru mine – pe lângă suportul financiar indispensabil, cred eu, pentru un tânăr muzician la început de drum – acea cărămidă care, pusă la momentul potrivit, a contat și a consolidat temelia. Am putut pentru prima dată să îmi achiziționez ținute de scenă, să urmez cursuri de limbi străine, în cazul meu engleză și germană, să particip la concursuri și masterclass-uri importante, care erau destul de costisitoare. Inedite mi se păreau Taberele de creație în care ne adunam muzicieni cu artiști plastici și cumva ne inspiram unii pe alții. Pot spune că suma acestor lucruri a cântărit enorm.
Pe cine ai avut ca mentori sau susținători direcți prin programul Tinere Talente?
Oh, dar cât de mulți și deosebiți mentori am avut șansa de a întâlni prin acest program și dacă aș putea să le mulțumesc îndeajuns fie pentru un gând bun, pentru cuvintele cheie și întrebările care, cerebral, m-au pus în funcțiune și mi-au lămurit ambiguitățile…
În acest moment mă gândesc îndeosebi la tenorii Teodor Ilincăi și Vasile Moldoveanu, cu care am împărtășit pasiuni comune, soprana Iulia Isaev, care mi-a fost și profesor la universitate, m-a șlefuit și pus pe picioare; dirijorul Tiberiu Soare, de la care am învățat și experimentat că, fără sinceritate, nu mă pot justifica în fața publicului; actrițelor Maia Morgenstern și Oana Pellea le datorez pofta grozavă de carte, de autocunoaștere; artiștii plastici Ileana Dana Marinescu și Mircia Dumitrescu, de la care am învățat cum să îmi vizualizez muzica, cum aceasta ia dimensiuni și îi revine o cromatică. Însă nu pot omite poate unul dintre cei mai importanți susținători, Gabriela Iordache, coordonatoarea acestui program, care a pus cap la cap cu pasiune fiecare nevoie a bursierilor ca acestea să se întâmple și, cu o grijă ca de mamă, ne-a direcționat și ancorat în realitate.
Ce fel de „uși” ți-a deschis accesul în acest program?
Cred foarte mult că mi-a fost deschis accesul către „lumea bună”, „lumea muzicală”, o linie destul de fină, pe care un adolescent din provincie, care încă nu avea habar încotro să o apuce, ar fi fost mai dificil s-o treacă. Mai presus de asta, consider că expunerea și promovarea în sine au contribuit ca o rampă de lansare în deschiderea oportunităților.
Cum te implici, la rândul tău, în susținerea tinerilor artiști care, în lipsa unui sprijin concret, nu și-ar putea antrena și valorifica talentul?
M-am gândit deseori dacă nu ar fi o idee bună să predau canto, mai ales că, în ultima perioadă, primesc tot mai multe solicitări atât din partea elevilor din țară, cât și din străinătate, care sunt la început de drum. De fiecare dată când am ocazia împărtășesc din ceea ce, poate, la rândul meu, mi-aș fi dorit să știu mai din vreme.
În afară de zilele în care ai concerte, cât efort zilnic dedici antrenării vocii și pregătirii rolurilor?
Nu pot spune că îmi antrenez vocea zilnic, însă constant. Odihna face și ea parte din proces, având grija corzilor vocale, care sunt niște mușchi atât de fragili. Depindem de vreme, de odihnă, de dietă, astfel nu îmi permit să pierd prea mult nopțile. Personal, țin foarte mult la condiția fizică, de aceea mi-am creat propriul ritual de stretching de fiecare dată înainte să cânt și îmi place când pot să alerg dimineața. Însă, chiar dacă sunt în repaos vocal, asta nu înseamnă că nu mă frământ și nu sunt activă. Petrec multe ore în fața partiturilor și a textului. Mai ales a textului, pentru că opera presupune a fi o formă de teatru în care muzica este componenta fundamentală. Întotdeauna m-a intrigat și fascinat actoria, iar când îmi pregătesc un rol nu mă pot abține în a-mi creiona propria interpretare, în a diseca din punct de vedere psihologic caracterul personajului, dar cu strictețea a ceea ce ne-au lăsat cu rigoare libretiștii și compozitorii. Un aspect la care îmi place să lucrez este întreg ansamblul de nuanțe și culori pe care mă străduiesc să le evoc prin voce, pronunție, gestică.
Care sunt cele mai importante scene din România și străinătate pe care ai cântat în ultimul an?
Din cauza pandemiei, nu am avut ocazia de a cânta des în România, dar în 2021 am avut plăcerea de a fi solistă pe scena Ateneului Român în Oratoriul de Crăciun de C. Saint-Saens, la invitația talentatului dirijor Andrei Stănculescu, împreună cu Orchestra de Tineret și Corul Preludiu. Anul acesta însă am concertat foarte mult în Germania împreună cu Vogtland Philharmonic Orchestra, debutul pe scena operei din Dessau, cât și realizarea producției-film a operei Don Giovanni de W. A. Mozart în Viena și Graz, care s-a finalizat cu un CD și difuzat pe ORF III.
A existat vreun moment în care ai simțit pregnant faptul că te-ai înscris pe o traiectorie ascendentă, iar cariera ta de soprană a căpătat aripi?
Absolut! Totuși nu mă pot decide la un singur punct de referință. Consider că fiecare realizare, apariție, a contribuit într-o mică sau mare măsură la consolidarea acestei traiectorii. Faptul că am avut șansa de a cânta sau de a fi în preajma unor artiști importanți m-a determinat să muncesc dublu și să mă ridic la nivelul așteptărilor.
Ce sfat i-ai da micuței Diana, artista de 10-15 ani?
I-aș spune că, oricât de deznădăjduită și împiedicată ar fi în toate căutările ei, faptul că are atâta râvnă și siguranță în propriile-i aptitudini o va ajuta să-și găsească întotdeauna puterea de a se ridica. Și i-aș mai spune că trebuie să aibă răbdare, iar succesul va veni atunci când va fi suficient de pregătită să facă față eșecului și să învețe din greșeli. Crede și visează! Ai râde, poate, dar funcționează!