FacebookTwitterLinkedIn

Compania de inteligenţă artificială Anthropic a fost chemată în instanţă de Sony Music Publishing şi Warner Chappell Music, care o acuză de o „campanie sfidătoare” de furt de proprietate intelectuală.

În procesul intentat la Tribunalul Districtual al SUA pentru Districtul de Nord al Californiei, cele două companii de muzică susţin că Anthropic a descărcat în mod ilegal, prin torrenting, milioane de cărţi, versuri şi partituri protejate de drepturile de autor, pe care le-a folosit pentru a antrena modelul de inteligenţă artificială Claude. Plângerea, de 48 de pagini, îi numeşte pârâţi individuali şi pe CEO-ul Anthropic, Dario Amodei, şi pe co-fondatorul Benjamin Mann.

Potrivit plângerii, în iunie 2021, Mann ar fi folosit BitTorrent pentru a descărca cel puţin cinci milioane de cărţi piratate de pe Library Genesis, iar angajaţi Anthropic ar fi descărcat prin torrent cel puţin alte două milioane de pe Pirate Library Mirror, în iulie 2022. Reclamantele susţin că Anthropic ar fi eliminat titlurile pieselor, numele compozitorilor, informaţiile despre editor şi notificările de drepturi de autor, păstrând însă versurile în sine, o practică ce, potrivit acuzaţiei, ar fi făcut materialul protejat mai greu de identificat.

Sony Music Publishing şi Warner Chappell Music solicită un proces cu juriu, distrugerea tuturor copiilor care încalcă drepturile de autor şi obligarea Anthropic să furnizeze o evidenţă a datelor de antrenament folosite pentru Claude. Companiile cer despăgubiri de până la 150.000 de dolari pentru fiecare operă protejată încălcată şi 25.000 de dolari pentru fiecare instanţă în care Anthropic ar fi eliminat informaţii de gestionare a drepturilor de autor, sumă care, dat fiind volumul acuzat de “mii şi mii” de opere, ar putea ajunge la miliarde de dolari.

Procesul este unul dintr-un şir deja lung de acţiuni în instanţă în care deţinătorii drepturilor pentru creaţii muzicale sau literare acuză companiile de AI de furt. Companii precum Anthropic, OpenAI şi Meta au fost acuzate că au folosit în mod ilegal muzica şi cărţile pentru a-şi antrena modelele lingvistice.

Anthropic a fost deja condamnată să plătească 1,5 miliarde de dolari, în septembrie 2025, în urma unui proces intentat de un grup de autori şi edituri, un acord descris la momentul respectiv drept cea mai mare înţelegere din istoria SUA în materie de drepturi de autor. Într-un proces separat (Bartz), un judecător a decis că folosirea cărţilor pentru antrenarea Claude a fost “extrem de transformativă” şi se încadrează la fair use, dar că obţinerea acelui conţinut prin piraterie nu a fost legală, o distincţie pe care reclamanţii din noul proces încearcă acum să o exploateze.

De asemenea, compania de gestionare a drepturilor muzicale BMG a dat în judecată separat Anthropic, acuzând-o că a folosit versuri de la artişti precum Justin Bieber, Bruno Mars, Ariana Grande şi Rolling Stones pentru a antrena Claude, fără autorizaţie.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.