FacebookTwitterLinkedIn

Dezvoltatorul și proprietarul de centre comerciale Sonae Sierra, care deține în România mall-ul ParkLake, a anunțat deschiderea Prishtina Mall din Kosovo, cel mai mare centru comercial din sud-estul Europei. Cu acest proiect, Sierra ajunge la peste 125 de active aflate în administrare.

Colaborarea dintre Sierra și proprietarii Prishtina Mall a început în martie 2022 și a constat în servicii de consultanță de leasing și operațiuni, iar la scurt timp după aceea compania a preluat managementul complet al proiectului. Împreună cu echipa locală, Sierra a încheiat 100 de contracte de leasing în doar opt luni, facilitând deschiderea Prishtina Mall cu o rată de ocupare a magazinelor de 81%. 

Prishtina Mall oferă un mix de branduri internaționale, concepte exclusive, cinema, loc de joacă, food court și peste 3.500 de locuri de parcare, centrul comercial având o suprafață închiriabilă (GLA) de 115.000 mp.