Fondatorul SoftBank Group Corp, Masayoshi Son, caută să colaboreze cu Taiwan Semiconductor Manufacturing Co (TSMC) pentru construirea unui complex industrial de un trilion de dolari în Arizona, axat pe roboți și inteligență artificială, a relatat Bloomberg News, citând surse familiare cu discuțiile.
Reprezentanții SoftBank au purtat discuții cu oficiali federali și de stat din SUA pentru a negocia posibile reduceri de taxe pentru companiile care ar construi fabrici sau ar investi în acest parc industrial – inclusiv cu secretarul pentru Comerț al SUA, Howard Lutnick, potrivit Bloomberg.
Un angajament de un trilion de dolari ar însemna dublul proiectului „Stargate”, evaluat la 500 miliarde de dolari, care urmărește extinderea capacităților centrelor de date în SUA și este finanțat de SoftBank, OpenAI și Oracle.
SoftBank dorește cu insistență ca TSMC să fie implicată în proiect, însă nu este clar dacă gigantul taiwanez este interesat, a mai relatat Bloomberg.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.