
Evoluția s-a datorat majorării cu 16,1% a componentei în lei (10,2% în termeni reali), până la aproape 154,7 miliarde de lei, şi a diminuării cu 7,8% a componentei în valută exprimată în lei (exprimat în euro, creditul în valută s-a diminuat cu 9,4%), până la 84,42 de miliarde de lei.
Astfel, componenta în lei a ajuns să reprezinte 64,7%, cel mai ridicat nivel, astfel că evoluția indicelului ROBOR are un impact mai ridicat asupra ratei creditelor.
Indicele ROBOR este încă la un nivel redus? Soldul creditului neguvernamental a crescut, la 30 aprilie, cu 6,8%, de la an la an, la peste 238 de miliarde de lei
Cu toate acestea, dinamica de la an la an s-a redus, față de evoluția de până acum. La 30 aprilie 2018, soldul creditului neguvernamental, care include și creditele neperfomante acordat de bănci, era cu 6,8% mai mare, faţă de 30 aprilie 2017, ajungând la nivelul de 238,38 de miliarde de lei.
La 31 mai 2018, creditul neguvernamental a înregistrat o creștere 0,3% (-0,2% în termeni reali), faţă de luna aprilie 2018.
În aceeași lună, creditul în lei s-a majorat cu 1,4% (0,9% în termeni reali), iar creditul în valută exprimat în lei s-a diminuat cu 1,5% (exprimat în euro, creditul în valută s-a diminuat cu 1,3%).
Creditul în lei acordat populației a crescut cu 22,8%, până la 87,23 de miliarde de lei, dar cu 2%, față de finele lunii aprilie. În schimb, creditul în valută acordat populației s-a redus cu 10,6%, la 39,81 de miliarde de lei, și cu 0,8%, față de luna precedentă.
Creditul guvernamental s-a majorat în luna mai 2018 cu 0,4%, faţă de luna aprilie 2018, până la 101,19 miliarde de lei, ajungând să reprezinte 29,73% din totalul creditului acordat de băncile din România, în țara noastră.
La 31 mai 2018, creditul guvernamental a scăzut cu 0,2% (o scădere de 5,3%, în termeni reali), faţă de aceeași dată a anului trecut.
Acesta include creditul acordat administraţiilor publice (administraţia centrală, administraţiile locale, administraţiile sistemelor de asigurări sociale) în sumă de 9 miliarde de lei (soldul la 31 mai 2018), precum şi titlurile de natura datoriei emise de aceste sectoare instituţionale în sumă de aproape 92,18 miliarde de lei (soldul la 31 mai 2018).
Astfel, în total, băncile aveau împrumutată, la finele lunii mai, o sumă de 340,31 de miliarde de lei.