Pentru preluarea WiseUp, Softbinator Technologies va utiliza o parte din capitalul atras de la investitorii BVB în timpul plasamentului privat pentru acțiunile sale, care a avut loc în luna septembrie a acestui an, prin care a atras suma de 6 milioane de lei de la investitori.
„În următoarea perioadă, acțiunile CODE vor debuta pe piața AeRO a Bursei de Valori București și suntem încântați că prin această achiziție am demarat deja planurile de dezvoltare ale companiei privind realizarea de tranzacții de tip M&A,” a declarat Daniel Ilinca, fondator și CEO al Softbinator Technologies.
Softbinator Technologies mai deține participații în compania de recrutare TechMind (25%), agenția de Product Design Ixperi (75%) și în Yummdiet (9,5%), o platformă smart de recomandări de nutriție sănătoasă și well-being.
De asemenea, Softbinator Technologies a demarat și operațiunile de extindere a companiei pe piața din SUA. Compania va deschide birou în California până la finalul primului trimestru din 2022. Totodată, compania are în vedere și intrarea pe piețele din Texas (Austin) și Tennessee (Nashville).