De asemenea, Ursula von der Leyen a acceptat planul de redresare economică a Sloveniei, care urmează să primească 2,5 miliarde de euro – 1, 8 miliarde sub formă de subvenții și 705 milioane de împrumuturi.
Oficialul german a subliniat importanța „presei libere, critice, care joacă un rol în monitorizarea activităților guvernamentale sau ale Comisiei”. „Preocupările noastre sunt bine cunoscute”, a subliniat aceasta. Comisia, în raportul său cu privire la statul de drept publicat în septembrie 2020, a atras atenție Sloveniei pentru cazurile „frecvente” de hărțuire online și amenințări împotriva jurnaliștilor, „rar sancționate de sistemul judiciar”.
Un alt subiect discutat în timpul ședinței de ieri a fost despre întârzierea în numirea procurorilor în cadrul noului parchet european. Din cele 22 de țări ale UE care au semnat protocolul de înființare al EPPO, doar Finlanda nu mai are deocamdată un procuror în cadrul agenției dar a ajuns la un acord în acest sens.
Șeful parchetului european, Laura Kövesi, a criticat Slovenia, spunând că există o „lipsă de cooperare sinceră”, care „împiedică eficacitatea” acestui organism.