
În Germania, personalul de la sol al companiei Lufthansa a intrat în grevă miercuri dimineață. Greva a dus la anularea a peste 1.000 de zboruri și contribuie la întreruperi suplimentare de călătorie în timpul sezonului aglomerat al vacanțelor de vară.
Sindicatul Verdi a cerut greva, care urmează să se desfășoare până mâine la ora 6. Aproximativ 20.000 de angajați solicită majorarea salariilor cu 9,5%, potrivit Reuters.
Acțiunea a determinat Lufthansa să anuleze aproape toate zborurile de miercuri, la hub-urile sale din Frankfurt și München.
Grevele și lipsa de personal au forțat deja companiile aeriene, inclusiv Lufthansa, să anuleze mii de zboruri și au provocat cozi de ore întregi în marile aeroporturi, creând probleme turiştilor dornici să călătorească după eliminarea restricțiilor COVID-19.