Dacă în alți ani tema principală a PROIECTULUI EDITORIAL SPECIAL AL FORBES ROMÂNIA viza obiceiurile și destinațiile de vacanță, anul acesta i-am provocat pe cei mai importanți manageri și antreprenori să răspundă unui scurt chestionar într-un moment complicat din punct de vedere economic și social, deși pentru cei mai mulți dintre noi ar fi trebuit să fie o așteptată revenire la (noua) normalitate.
Va intra afacerea dvs. în vacanță în această perioadă? Sau nu mai este vremea de „vacanțe” în contextul geopolitic, economic și social în care ne aflăm?
Nestlé România per se nu intră în vacanță niciodată, suntem parte integrantă a eco-sistemului local, partener al comunităților, al retailerilor și un angajator de top. Suntem aici să furnizăm produse de cea mai înaltă calitate și să aducem valoare adaugată pe partea de proiecte și programe educaționale. Atât în contextul pandemic, cât și în contextul actual geopolitic, economic și social, am continuat să practicăm un business rezilient, sănătos, sustenabil, un business care a ajutat atât partenerii de afaceri, cât și comunitățile locale.
Cele mai întâlnite teme în discuțiile pe care redactorii Forbes România le-au avut de-a lungul acestui an au vizat creșterea inflației, războiul din Ucraina, pandemia, problemele din lanțurile de aprovizionare, lipsa forței de muncă, creșterea explozivă a prețurilor la utilități. Care sunt preocupările dvs. în următoarea perioadă?
Prioritatea noastră în ultimii doi ani și jumătate, cât și acum, au fost oamenii, atât angajații noștri, cât și consumatorii noștri. De aceea, ne concentrăm toate eforturile pe creșterea sustenabilă a businessului, pe aprovizionarea cu produse sănătoase și de calitate la prețuri accesibile tuturor, pe dezvoltarea și consolidarea în continuare a unei echipe unite și puternice .
Ce vă îngrijorează, pentru perioada următoare, în domeniul/sectorul în care activați?
Nestlé a ramas mereu fidelă misiunii sale de a aproviziona cu produse alimentare esențiale oamenii din toate comunitățile de unde își desfășoară activitatea și de a fi un actor important pe plan local. Vom continua pe aceeasi linie, adaptându-ne contexului și găsind soluțiile cele mai potrivite la noile provocari ale acestui an.
Cum arată planurile Dvs. de business pentru finalul acestui an? Dar pentru 2023?
Pentru acest an ne dorim să continuăm să creștem in ritmul avut in primul trimestru, să aducem pe piață produse sănătoase și în a doua partea a anului să continuăm proiectele de CSR pe care deja le-am început, finalizând anul cu o nouă campanie de plantare de copaci. Pentru 2023 planul este să continuăm investițiile în dezvoltarea portofoliului cu produse sustenabile.