Silvia Colfescu, director editorial Vremea Press, constată că interesul publicului pentru lectură, din ce în ce mai scăzut în România, face să se micșoreze continuu și dramatic tirajele. În prezent, foarte multe cărți cunosc un tiraj inițial de 300-400 de exemplare.
foto: Sorin Mircea
Forbes: Ce a însemnat anul 2021 pentru editura pe care o conduceți: un an al revenirii după șocul din 2020, un an obișnuit sau un an prevestitor pentru o nouă criză? (variația cifrei de afaceri față de 2020, lansări deosebite, evenimente, decizii de business, strategia, etc)
Silvia Colfescu: Pentru Vremea, anul 2020 a fost un adevărat dezastru. Am înregistrat o scădere a cifrei de afaceri cu 41% față de 2019, cu pierderi corespunzătoare.
În această situație, ar fi fost greu ca anul 2021 să nu fie mai bun. Strădaniile noastre au fost pe măsura împrejurărilor, dar nu am atins cifra de afaceri a anului 2019. Să nu uităm că și 2021 a fost lovit de restricțiile aferente pandemiei, deci evenimentele, esențiale pentru difuzarea cărții, s-au concretizat în lansări și discuții online, ceea ce impietează asupra calității comunicării.
Cititorul vibrează altfel când se află față în față cu autorul însuși, nu cu imaginea lui pe un ecran. Am avut dovada acestui fapt cu ocazia lansării albumului Bunicul meu, Regele Mihai, datorat lui Nicolae al României. Cum cartea a apărut spre sfârșitul anului, când condițiile erau întrucâtva mai relaxate, am putut face lansarea cu public, limitând desigur numărul participanților. Oamenii erau atât de dornici de evenimente, încât au venit în număr foarte mare și am fost nevoiți să refuzăm multă lume.
Ne-am făcut apoi datoria față de cititorii noștri organizând câteva prezentări succesive ale cărții, astfel încât cei care au dorit să-l întâlnească pe autor au putut să o facă.
Vorbind despre strategie și decizii de business, cred că printre cele mai importante hotărâri este aceea de a studia posibilitatea creării unui compartiment mai puternic dedicat lecturii online. Sunt semne că acest tip de lectură se va dezvolta în viitorii ani, ajungând din urmă cartea tipărită pe hârtie și, poate, la un moment dat, depășind-o.
Tendință mai vizibilă în țările mai avansate din punct de vedere educațional și tehnic, mai discretă la noi, dar, pe câte îmi dau seama, inexorabilă.
Dar această trecere îl obligă pe editor să facă investiții substanțiale, ceea ce nu este ușor după ultimii ani, excepțional de grei, care au secătuit editurile din punct de vedere financiar.
Mai mult, publicarea online pune textul sub amenințarea pirateriei, foarte activă la noi în țară. Reamintesc că legea dă autorului dreptul la un procent din prețul unei cărți, în momentul în care lucrarea lui este cumpărată sau închiriată, adică de fiecare dată când cineva o folosește, citind-o și plătind pentru aceasta. Dreptul de autor nu acționează asupra bibliotecilor publice, care împrumută gratuit cărțile.
Și dacă, în state cum sunt SUA de exemplu, dreptul de autor este respectat și încălcarea legii care îl reglementează este pedepsită sever, la noi destui profesori nu văd nimic rău în faptul că studenții copiază cărți la Xerox, în loc să le cumpere, există entități care împrumută cărți contra cost de nenumărate ori fără să le treacă prin gând să plătească dreptul de autor, iar pe Internet se găsesc cu grămada texte copiate fără drept și oferite publicului pentru bani sau gratuit.
Poliția și Justiția sunt prea puțin familiarizate cu acest aspect al legii, așa că, pentru moment, situația este oarecum scăpată de sub control.
Toate acestea îngreunează poziția editorului, singur în fața dezinteresului crescând al publicului pentru lectură, în fața necesității costisitoare a unei reorientări către publicarea online, în fața pirateriei.
În țări în care identitatea culturală este o prioritate pentru autorități, se fac eforturi coerente pentru susținerea industriei cărții – în ansamblul ei – înțelegând prin aceasta autori, edituri, librării, biblioteci.
Și acest lucru se vede: în Franța, de pildă, unde s-au făcut eforturi în acest sens, sectorul editorial a cunoscut o însănătoșire vizibilă în ultimul an.
Forbes: În prezent, piața editorială din România traversează o criză? Care sunt cauzele crizei și care sunt efectele asupra publicului consumator?
Silvia Colfescu: Nu numai piața editorială din România traversează o criză, recesiunea este prezentă în piața de carte a numeroase țări.
În ultimul an, industria României a fost lovită de felurite crize, dintre care cele mai grave sunt cea a energiei și cea a războiului de lângă țara noastră, dar, în plus de aceasta, cartea a primit lovitura ucigătoare a disfuncțiilor din industria hârtiei și a materialelor tipografice, care au dus la scumpiri brutale ale prețurilor tipografice.
În aceste condiții potrivnice, publicul „consumator” reacționează simplu prin reducerea consumului, pentru majoritatea cetățenilor noștri cartea nefiind esențială supraviețuirii.
Forbes: Ce anume îi răspundeți unui cititor care constată cu reproș: s-au scumpit cărțile, nu-mi permit să mai cumpăr!
Silvia Colfescu: Singurul răspuns pe care îl pot da cititorului este acela că editurile se străduiesc să facă accesibil prețul cărții, deseori ajungând la pierderi.
Pe de altă parte, prețul unei cărți înglobează prețul muncii unui număr de oameni, începând cu autorul, urmat de redactor, corector, tehnoredactor, grafician, tipograf, librar… Dar aceștia nu sunt singurii care contribuie la apariția și punerea la îndemâna publicului a unei cărți: în general, se uită că pentru industria cărții muncesc oameni din domenii foarte diferite, de la cei care aprovizionează cu lemn fabricile de hârtie, la transportatori, contabili, specialiști în PR, lucrători care asigură întreținerea aparaturii și așa mai departe.
Costul cărții ar putea scădea dacă publicul ar fi interesat și ar cumpăra un număr mare de exemplare; astfel, cheltuielile s-ar împărți între mai mulți și ar scădea per exemplar.
Dar interesul publicului pentru lectură, din ce în ce mai scăzut, face să se micșoreze continuu și dramatic tirajele.
Un exemplu extrem de grăitor este cel al editurii Vremea: dacă, în 1990, am început cu tiraje de 100 000 de exemplare, care se vindeau în câteva luni, peste 32 de ani, astăzi, foarte multe cărți cunosc un tiraj inițial de 300-400 de exemplare, din care deseori rămân destule în depozite.
Cum, pentru publicarea unei cărți, se fac o serie de operațiuni care rămân aceleași, indiferent de tiraj, prețul acestora se împarte la numărul mic de exemplare și astfel cărțile devin mult mai scumpe. Ca să nu mai amintim de scumpirile de materiale, energie etc. etc., și acestea reflectate în prețul cărții.
Cartea devine un obiect de lux… dar, din nefericire, cei care ar avea mijloacele să-și permită acest lux sunt rareori interesați de lectură.
Forbes: Care sunt îngrijorările dvs. în ceea ce privește piața editorială din acest an? Dar motivele de optimism?
Silvia Colfescu: Mă îngrijorează sărăcirea populației, și nu mă refer numai la cea materială, ci și la cea încă mai gravă, sărăcirea spirituală. Aceasta va duce fatalmente la diminuarea încă și mai drastică a pieței cărții.
Un motiv de optimism găsesc în hotărârea, în dragostea de carte, de cultură a colegilor mei editori.
Îți trebuie mult curaj și multă dăruire ca să înfrunți condiții atât de vitrege ca acelea în care muncesc mulți dintre editorii români – în special cei care conduc case de editură mici, dar care au un aport consistent la diversificarea și îmbogățirea peisajului editorial al unei țări. Atâta vreme cât ei nu vor părăsi tranșeele, cartea nu va dispărea în România.
Forbes: Un raport național, publicat recent de platforma BRIO (Platforma Digitală pentru Îmbunătățirea Performanțelor Școlare), arată că 42% dintre elevii din România sunt analfabeți funcțional. Cum comentați? Cine sunt responsabili, cine sunt vinovații acestei situații? Cum ar putea să scadă acest procent în următorii ani?
Silvia Colfescu: E dificil să arăți cu degetul către un singur vinovat, fenomenul are cauze complexe.
Se știe că un copil literat provine, de cele mai multe ori, dintr-o familie care are acasă o bibliotecă. Înzestrat cu un acut simț al imitației, care de altfel stă la baza procesului de învățare, un copil, dacă-și vede părinții citind, va deveni și el un cititor.
Din păcate, un mare procent al populației României nu are nici un fel de apetență pentru lectură, ba chiar o disprețuiește ca pe o ocupație nefolositoare și transmite această „informație” tinerei generații, cu consecințele care se cunosc și se deplâng.
Nici școala, la rândul ei, nu face destul pentru a infuza elevilor dragostea de carte. Practica distrugătoare a copierii de pe Internet a unor referate, care înlocuiesc obligatoria citire a textului întreg al unei cărți și cu care mulți profesori de limba română se mulțumesc, omoară în fașă procesul de formare al deprinderii cu lectura.
Ca să nu mai vorbim de faptul că deja au început să apară la catedră profesori formați la așa-zisele facultăți care emit diplome fără acoperire și care suferă ei înșiși, mai mult sau mai puțin, de inabilitatea de a citi, analiza și integra un text.
În sfârșit, întreaga noastră societate nu prețuiește valorile învățăturii, ale culturii, ale artei, punând în centrul admirației un materialism deseori trivial. Acesta, exaltat de mijloacele media cu inevitabil succes la mase, devine idealul unor generații lipsite de instruire și, din păcate, adeseori de educație. Să nu uităm că, la ora actuală, emisiunile consacrate cărții sunt rarisime și oricum difuzate la ore imposibile.
Nici statul nu face vreun efort notabil pentru a redresa lucrurile: încurajarea lecturii – eventual prin demararea sau măcar sprijinirea unei campanii de valorizare a ei, susținerea industriei de carte, impunerea unor modele care să ilustreze valori culturale sunt scopuri care nu se află în aria de interes a autorităților.
Sunt semne care dau de înțeles că oamenii au nevoie și de altceva decât de bunurile strict materiale. Între acestea, de pildă, târgurile de carte, frecventate de micul procent al populației care apreciază cuvântul scris. Dar acestea sunt pornite din inițiative particulare și ajutorul pe care li-l acordă ministerul de resort este destul de redus.
O implicare mai hotărâtă a statului în domeniul cărții, îndelung neglijat, ar putea da roade într-un număr de ani.
Forbes: O idee: plafonarea prețului la cărți. O idee trăsnită sau o decizie de luat în seamă de guvern pentru revitalizarea pieței editoriale din România?
Silvia Colfescu: Nu cred că am competența să mă pronunț asupra acestui subiect.
(27 mai 2002)