Profitul companiei s-a diminuat cu 43%.
Producătorul de ţevi industriale Silcotub Zalău, parte a grupului internaţional Tenaris, a încheiat anul 2025 cu o cifră de afaceri de 3,41 miliarde de lei (677 milioane de euro), în scădere cu 9,5% comparativ cu anul anterior, potrivit calculelor realizate pe baza datelor publicate de Ministerul Finanţelor.
Declinul veniturilor a fost însoţit de o reducere mai accentuată a profitabilităţii. Compania a raportat un profit net de 227,5 milioane de lei (45,1 milioane de euro), cu 43% sub nivelul din 2024, când câştigul net s-a ridicat la aproape 399 milioane de lei.
În pofida scăderii rezultatelor financiare, Silcotub şi-a majorat uşor numărul de angajaţi. Compania a avut în 2025 un efectiv mediu de 1.848 de salariaţi, cu 21 mai mulţi faţă de anul precedent.
Silcotub produce ţevi industriale utilizate în sectoare precum extracţia de petrol şi gaze, transportul de fluide, energie şi industria auto. Compania face parte din grupul Tenaris, unul dintre cei mai mari producători globali de ţevi fără sudură pentru industria energetică.
Pe lângă activitatea industrială, compania a continuat investiţiile în proiecte de energie regenerabilă. La începutul anului 2024, Silcotub a demarat construcţia unui parc fotovoltaic în judeţul Călăraşi, cu o putere instalată de aproape 20 MW.
Investiţia totală în proiect s-a ridicat la aproape 97 milioane de lei cu TVA, dintre care aproximativ 30 milioane de lei reprezintă finanţare nerambursabilă. Implementarea proiectului s-a derulat pe parcursul unui an, între decembrie 2023 şi decembrie 2024.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.