Madonna, Shakira și BTS vor fi capetele de afiș ale primului show de pauză organizat vreodată în cadrul finalei FIFA World Cup 2026, informează officialcharts.com.
Finalul va avea loc pe 19 iulie pe stadionul din New Jersey, New York. Spectacolul va fi coordonat de Chris Martin, solistul trupei Coldplay.
În videoclipul de prezentare, Chris Martin apare discutând cu mai multe personaje celebre din The Muppets, explicând conceptul show-ului.
„Este locul unde oamenii se reunesc și există cântec, dans și muzică. Este o șansă de a arăta cât de extraordinari sunt oamenii, în toată diversitatea lor. Dar acest show este mai mult despre «noi» decât despre «mine». Este despre unitate”, a spus artistul.
Personajele Elmo, Cookie Monster și Miss Piggy l-au ajutat apoi pe Martin să anunțe artiștii care vor urca pe scenă.
Shakira va lansa și imnul oficial al Cupei Mondiale 2026, intitulat „Dai Dai”, expresie care se traduce prin „Hai să mergem!”. Nu este pentru prima dată când artista columbiană compune un cântec pentru cel mai mare turneu de fotbal din lume.
În 2010, ea a lansat celebra piesă Waka Waka (This Time for Africa) pentru Cupa Mondială din Africa de Sud, melodie care a ajuns până pe locul 21 în topul Official Singles Chart.
Primul show de pauză din istoria finalei Cupei Mondiale va avea și un scop caritabil: strângerea de fonduri pentru FIFA Global Citizen Education Fund, program destinat îmbunătățirii accesului copiilor la educație de calitate și fotbal în întreaga lume.
2026 FIFA World Cup va debuta pe 11 iunie, când țara gazdă Mexic va întâlni Africa de Sud în meciul de deschidere.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.