Cautare




, Contributor

Scriu despre publicitate și media de 20 de ani. În 2013, am publicat cartea de interviuri „Primul an de publicitate”.

Media şi entertainment |
|

„Show de seară cu Viorel Dragu” continuă luni 27 noiembrie cu episodul al patrulea

Episodul al patrulea al emisiunii „Show de seară cu Viorel Dragu”, prima emisiune 100% autohtonă de satiră realizată și difuzată de Comedy Central în România, se difuzează luni, 27 noiembrie, de la ora 20:00, avându-l ca invitat pe vloggerul și performerul de stand-up BRomania, informează Media Expres.
 aboneaza-te
Viorel Dragu

BRomania spune că s-a întors din SUA în România pentru că are o poveste de spus, dar și că experiența din SUA l-a ajutat în privința profesionalismului și eticii muncii. „Am învățat să muncesc deștept. Sau să încerc să muncesc deștept. Mulți muncesc în direcții greșite”, punctează BRomania. „Nu m-am urcat pe scenă în ideea că sunt eu neapărat bun, ci fiindcă vreau să ofer lumii o poveste. De-aia nu îi spun stand up, sunt și povești, este și analiză. A fost și o chestie de monetizare, că eu nu făceam bani din nimic în perioada aia și știam că o să umplu sălile, pentru că oamenii voiau să mă cunoască”.

În afara discuției cu invitatul, Viorel Dragu pune reflectoarele pe subiectul birocrației, fiindcă multe instituții sunt înapoiate: „Poșta Română încă folosește imprimante cu ace, timbre pe care trebuie să le lingi și porumbei care să livreze poșta”.

Corespondentul Sorin Pârcălab, în rol de funcționar care trebuie să furnizeze informații despre birocrație, preia în cele din urmă ștafeta. „Aveți împuternicire? O rezolvăm altfel. Nu avem mai multe cifre, avem doar una și mare. A apărut o statistică din care aflăm că în România avem aproape 1.200.000 de angajați în sectorul public”.

CITEȘTE: TRĂIASCĂ BLACK FRIDAY!

„Show de seară cu Viorel Dragu” a revenit de luni, 6 noiembrie, în grila televiziunii Comedy Central, cu cel de-al doilea sezon al său, care are șapte episoade și unul special de Crăciun.

Echipa de scenariști și corespondenți care apar în emisiune este formată în continuare din Viorel Dragu, Sergiu Floroaia, Dan Frînculescu, Sorin Pârcălab, Toma Alexandru și Cristi Popesco. Printre invitați se vor număra vedete din muzică, showbiz și media.

„Show de seară cu Viorel Dragu” poate fi urmărit în fiecare luni, de la ora 20:00, în exclusivitate la Comedy Central. La începutul fiecărei săptămâni, se va difuza un nou episod, urmat de reluarea celui anterior.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii